Agenda strategica 2023 sau ce facem cu rămășițele anului 2022 ? (o perspectivă RedTeam)

Am ajuns la concluzia că ”rămășițele” (citește subiecte ignorate, ratate, eșuate) anului 2022 vor domina agenda strategică a anului 2023. Când spun agenda strategică mă refer la subiecte care și-au demonstrat importanța în acest moment și au potențial să influențeze evoluții pe termen lung.

Am și o listă.

  1. Strategia noastră (euroatlantică) față de Federația Rusa a fost un subiect ignorat.

Ne-am concentrat pe războiul din Ucraina și pe ajutorul către Kiev și am tras concluzia că asta ar fi de ajuns. Am aplicat sancțiuni fără precedent Rusiei datorită agresiunii dar ne-am spus că ar fi de ajuns. Strategia noastră seamănă mai mult cu o gestionare de criză, explicabil pentru UE dar este prea puțin când vine vorba de  NATO. După 6 luni de la reuniunea NATO de la Madrid încă așteptăm să vedem mai multe decizii implementate și dacă se poate mai rapid. Nici Busola strategică UE și nici Noul Concept Strategic NATO nu ne dau certitudinea accelerării unor decizii iar în ambele documente subiectul Rusiei aggressive este tratat modest și fără curaj. Iar din punct de vedere politic, se face un an de război la graniță iar  o declarație comună NATO-UE nu a fost adoptată, nici la Madrid, când toată lumea se aștepta dar nici mai târziu.

  • Declinul evident al relației transatlantice în a doua jumătate a anului 2022.

Revitalizarea relației transatlantice în contextul războiului din Ucraina a fost prezentată ca un mare pas înainte. Doar că eforturile de a dezvolta un set de sancțiuni împotriva Rusiei, de a acorda ajutor militar Ucrainei, mutarea unor forțe aliate de dimensiuni minimale la granița de est, toate acestea  au o viteză mult prea lentă iar consensul pare de multe ori fragil. Că de fapt relația transatlantică reintră în declin se vede din interacțiunea Washington -Paris. Bilanțul vizitei oficiale efectuate de Președintele Emmanuel Macron în SUA a fost unul foarte modest, cu nimic memorabil. În plus la luările de poziții ale Președintelui Emmnauel Macron privind necesitatea ca Vestul să negocieze cu Federația Rusă și să discutăm o nouă arhitectură de securitate europeană, Președintele J. Biden nici măcare nu-i mai dă replica.

  • Din cauza războiului din Ucraina nu vedem conflictul Rusiei cu Vestul.

Am observat în pozițiile politice și comentarii o confuzie sau o abilă evitare a unei teme. Dezvoltarea unui conflict între Federația Rusă și NATO  dincolo, separat sau în paralel cu războiul din Ucraina este prea puțin analizat. Cel mult se discută idea de extindere a războiului din Ucraina într-o țară NATO și cam atât. Paradigma războiului hibrid dus de Rusia  și tema rezilienței este deja o temă trecută, specifică perioadei 2014-2022. Dacă vom rămâne cantonați în acest model și ne vom declara statisfăcuți că reziliența trebuie să rămână  răspunsul nostru principal atunci vom risca să ne confruntăm cu surprize strategice.

  • Am ratat relansarea dezbaterii surprizei strategice în spațiul geoplitic european.

Tot din cauza focalizării pe războiul din Ucraina, dar de fapt datorită capacității noastre scăzute de gestiona în paralel mai multe dezvoltări strategice am ratat lansarea  unei  dezbateri fundamentale. Poate NATO și UE să facă față unei suprize strategice din partea Federației Ruse?  Fiind ocupați la maximum cu tema războiului hibrid ( un mod subconvențional de agresiune care nu implică suprize strategice) și războiul din Ucraina am rămas orbi la riscul unei surprize strategice. Chiar și în contextul intensificării amenințării nucleare rusești, noi ne concentrăm pe estimări și evaluări atât de slab dezvoltate încât orice planificator militar din perioada Războiului Rece și-ar da ochii peste cap a dezamăgire. În strategia militară NATO surpriza strategică este luată în calcul dar suntem departe de a spune că vedem ceva nou și relevant pe această temă. Și asta indiferent de gradul de secretizare al deciziilor pe această temă.

  • Deglobalizarea vine oricum dar noi nu avem un plan.  Reticența de a dezbate problema decuplării economice de Federația Rusă și mai extins de China.

Din punct de vedere politic această problemă are sensibilitatea cea mai mare pentru proiectul european. Cât de certă este decuplarea? Dacă este oportun să susținem așa ceva? Dacă este fezabil să o susținem și în ce condiții? Cu ce costuri? Costurile hegemoniei economice chineze sau costurile șantajului energetic rusesc sunt mai sustenabile pentru emisfera nordică și spațiul euroatlantic decât costurile unei decuplări economice istorice? O economie globală dominată de China în contextul declinului/ eroziunii unui sistem de norme internaționale subminate de actori revizioniști ridică necesitatea unei discuții urgente pe tema decuplării. Ironia face ca dezbaterea  despre construirea unei autonomii strategice europene pentru a reduce dependența UE de SUA să fie de acum încolo asezonată cu perspectiva decuplării economice de Rusia și  eventual China. Suprapunerea acestor subiecte la care trebuie să găsim răspunsuri rapid pare în acest moment o sarcină greu de rezolvat de către europeni. Iar conceptual în Europa nu avem nimic relevant și nou, părem incapabili să ne ridicăm la acest nivel de complexitate.

  • America mai are o fereastră de oportunitate de cel mult 365 de zile.

În scenariul cel mai optimist, cu anul 2024 ca an electoral, administrația Biden mai are 365 de zile ca fereastră de oportunitate pentru a găsi o soluție la riscul de război în Europa sau de extindere a războiului din Ucraina în Europa. În realitate, campania electorală prezidențială  americană ar putea începe din vara anului 2023. Faptul că Washingtonul nu a reușit în 2021 sau în ianuarie 2022 să oprească invazia rusă prin negociere sau alte măsuri ne indică un declin în strategia și poziția americană în actualul sistem. Decizia SUA de a transmite public avertizările de intelligence strategic privind iminenta invazie rusă ne demonstrează că  diplomația americană nu a mai avut soluții în acel context de la început de an 2022. Iar diplomația europeană a fost la același nivel de neputință. Dar trebuie să ne întrebăm dacă, într-un un context asemănător tot în Europa și tot cu Rusia ca agresor ce mai poate să facă diplomația americană ? Nu discut de capacitatea americană de a asigura garanții de securitate, pentru că aceasta este fermă și certă, ci de capacitatea de a gestiona amenințări mai ales în zona gri din Europa.   În plus, pe lângă răbdarea strategică americană de astăzi, care continuă din 2014 de fapt, lucrurile se complică în contextul politicii interne americane. Nu putem exclude o nouă  ”lebădă neagră” așa cum a fost asaltul asupra Capitoliului și evident impactul asupra politicii externe americane.

În concluzie, anul 2023 va fi mai complicat, mai periculos iar Europa se va califica cu siguranța la statutul de cea mai fierbinte regiune de pe glob.

Reforma printre mormintele Ucrainei

Mda, (un fel de Revolutie si reforma) marea dilema a politicianului european Bogdan Aurescu – „De asemenea, Aurescu a mai spus că va discuta despre cum poate fi ajutată Ucraina să facă reforme în condițiile actuale de război.” sursa stiripesurse.ro


Cum ? ca experienta avem, 10 de ani in Balcani plus 20 de ani de Afganistan si Irak. Am rezolvat dilema ? nu prea.


Nu Ucraina a ales razboiul, Rusia a ales razboiul. Va f imposibil si nerealist sa cerem Ucrainei sa se reformeze si sa castige razboiul si sa mai faca nu stiu cate alte lucruri in acelasi timp.


Ucraina are de dus un razboi.


Este usor sa pui obiective politice in fata unor imperative militare din teren dar nu vom putea impune Ucrainei sa castige razboiul prin reforme pe un teritoriu devastat.
Poate sa castige o natiune un razboi cu foi de parcurs facute dupa metodologii sectoriale din timp de pace ?


Se pare ca unii mai cred, dupa 30 de ani de razboaie, ca se poate.
Sa gandesti si sa pregatesti o reformă postbelica este cu totul altceva. Revenim la lectiile reconstructiei din Afganistan? Avem taria ?


Cand toate estimarile ne spun ca riscul de conflict pe glob creste, noi ce avem? un discurs european de o anumita factura in totala contradictie cu obiectivul UE de a a fi actor geopolitic.
UE este bun la reforme dar in geopolitica trebuie sa demonstreze ca va castiga războaie, militare, economice, culturale, cibernetice. Energetice hmm, cum stam la acest capitol?

Iar daca ai aliati, asociati, parteneri atunci trebuie sa demonstrezi ca ii poti ajuta sa castige razboaie.

Ucraina este in logica supravietuirii, va promite orice, reforme, planuri, decizii grele, orice, numai ca sa castige razboiul.

Intrebarea este in ce logica este UE ? In ce logica este Romania ? Cea a implicarii indirecte, a implicarii selective, a implicarii directe, a razboiului proxy, a supravietuirii, a neutralitatii active ?

Garantiile de securitate- O tema de reflectie

Din stiri pare sa se contureze o tentativa de acord in conflictul din Ucraina.

Elementul interersant ar fi un mecanism de garantii care sa asigure independenta Ucrainei. E greu de spus ce presupune aceasta constructie prin care Ucrainei i se va garanta ca nu va mai fi atacata de Rusia. Iar Rusiei probabil i se va garanta ca Ucraina va indeplinii un set de conditii prin care sa fie inofensiva fata de Moscova.

La la o parte credinta naiva ca dupa doua razboaie Ucriana va accepta cu adevarat un statut ca al Finlandei si sa fie condusa de o clasa politica pregatita sa tolereze influenta Moscovei. Finlandizarea a fost si ramane un element de politica ruseasca in ciuda incercarilor de a explica finlandizarea ca o glorioasa rezistenta in fata Rusiei.

Revenind la subiect, NATO si UE nu sunt implicate in acest mecanism, nici Franta, Germania sau alte tari care traditional se ofeereau in procese de mediere.

Vedetele pacii in Europa vor fi altele, cel putin pana in acest moment si pe baza scurgerilor in presa, iar ele par sa fie Turcia si Israel.

Sigur ca pana nu se semaneaza un document de acord e greu sa dam crezare Federatiei Ruse ca va accepta acesasta forumula. Americanii si europenii deja de vreo 2 zile au inceput sa acuze Moscova ca nu negociaza ci doar se face ca negociaza pentru a castiga timp si stringe resurse pentru relansarea unei ofensive care pana acum a fost anemica si dezamagitoare.

Scenariu cu adevarat interesant ar fi ajungerea la un acord de pace si care sa ofere in „premiera pe tara” un mecanism de garantii din partea unor state de rangul unor puteri regionale. Garanteaza Turcia, Israel, altcineva. Nu mai pot garanta marile puteri nucleare care nu au fost in stare sa respecte acordul de la Budapesta (Memorandum on security assurances in connection with Ukraine’s accession to the Treaty on the Non-Proliferation of Nuclear Weapons).

Aceasta ar putea fi o lovitura de imagine care distruge ideea oricarei constructii liberale europeana si euroatlantica

Turcia, Israel potentiali garanti de pace in cel mai mare conflict postbelic din Europa. Cum suna asta pentru von der Leyen, Borell, Bruxelles & Co ?

Ar putea fi un semn al schimbarii majore in securitatea europeana? Probabil ca da.

Ar putea sa se extinda acest model ? Cu siguranta Turcia are apetenta pentru asa ceva, de fapt Erdogan viseaza sa fie lider protector.

Ar putea accepta SUA sa existe mecanisme ale garantiilor de pace girate de o tara NATO, Turcia care ar oferi Rusiei o zona gri pe tava, adica Ucraina si toata influenta ruseasca in politica interna ucrainieana ?

Comisarul european, primul test al guvernului Orban

In cazul unui scenariu optimist, ca guvernul Orban va fi investit din prima, cred ca primul sau test va fi desemnarea unui comisar european.

Eu ma gandeam ca daca, asa cum spunea cineva, Comisia Europeana va fi una geopolitica de ce sa nu joace si Orban si Iohannis geopolitic.

Ideea mea ar fi ca Orban sa propuna comisar european un roman cu dubla cetatenie, romana si moldoveana. Un expert sau om politic. Am scapa de lupta interna. Ar fi foarte geopolitica propunerea, ar fi o noua directie in afacerile europene si am da un semnal serios pentru Moldova.

Deci as vrea un comisar european din Moldova. 🙂

Butoanele NATO si UE ale extinderii si vecinatatii trec la romani ?!

O fi bine ? o fi rau ? adica rocada ar favoriza solutia cu prof. M. Ciot daca interpretez eu corect aceasta speculatie.

„O varianta de lucru indicata de un oficial maghiar in presa locala, potrivit Realitatea TV, este ca Romania si Ungaria, ai caror candidati au fost respinsi, sa faca un schimb de portofolii: Ungaria sa ia portofoliul Transporturi, iar Romania sa ia Extindere și Vecinătate.” via stiripesurse

Partea interesant ar fi ca la NATO avem un Sec Gen adj. pe M. Geoana care va avea in portofoliu relatia cu tarile candidate si asociate.

Un comisar roman UE pe extindere si vecinatate ar genera situatia unica pentru Romania sa se implice mai mult pe extinderea NATO si UE si mai ales sa gestioneze contactele cu asociatii celor doua organizatii.

Ar fi un test major pentru Romania si un pas important pentru diplomatia romana.