Agenda strategica 2023 sau ce facem cu rămășițele anului 2022 ? (o perspectivă RedTeam)

Am ajuns la concluzia că ”rămășițele” (citește subiecte ignorate, ratate, eșuate) anului 2022 vor domina agenda strategică a anului 2023. Când spun agenda strategică mă refer la subiecte care și-au demonstrat importanța în acest moment și au potențial să influențeze evoluții pe termen lung.

Am și o listă.

  1. Strategia noastră (euroatlantică) față de Federația Rusa a fost un subiect ignorat.

Ne-am concentrat pe războiul din Ucraina și pe ajutorul către Kiev și am tras concluzia că asta ar fi de ajuns. Am aplicat sancțiuni fără precedent Rusiei datorită agresiunii dar ne-am spus că ar fi de ajuns. Strategia noastră seamănă mai mult cu o gestionare de criză, explicabil pentru UE dar este prea puțin când vine vorba de  NATO. După 6 luni de la reuniunea NATO de la Madrid încă așteptăm să vedem mai multe decizii implementate și dacă se poate mai rapid. Nici Busola strategică UE și nici Noul Concept Strategic NATO nu ne dau certitudinea accelerării unor decizii iar în ambele documente subiectul Rusiei aggressive este tratat modest și fără curaj. Iar din punct de vedere politic, se face un an de război la graniță iar  o declarație comună NATO-UE nu a fost adoptată, nici la Madrid, când toată lumea se aștepta dar nici mai târziu.

  • Declinul evident al relației transatlantice în a doua jumătate a anului 2022.

Revitalizarea relației transatlantice în contextul războiului din Ucraina a fost prezentată ca un mare pas înainte. Doar că eforturile de a dezvolta un set de sancțiuni împotriva Rusiei, de a acorda ajutor militar Ucrainei, mutarea unor forțe aliate de dimensiuni minimale la granița de est, toate acestea  au o viteză mult prea lentă iar consensul pare de multe ori fragil. Că de fapt relația transatlantică reintră în declin se vede din interacțiunea Washington -Paris. Bilanțul vizitei oficiale efectuate de Președintele Emmanuel Macron în SUA a fost unul foarte modest, cu nimic memorabil. În plus la luările de poziții ale Președintelui Emmnauel Macron privind necesitatea ca Vestul să negocieze cu Federația Rusă și să discutăm o nouă arhitectură de securitate europeană, Președintele J. Biden nici măcare nu-i mai dă replica.

  • Din cauza războiului din Ucraina nu vedem conflictul Rusiei cu Vestul.

Am observat în pozițiile politice și comentarii o confuzie sau o abilă evitare a unei teme. Dezvoltarea unui conflict între Federația Rusă și NATO  dincolo, separat sau în paralel cu războiul din Ucraina este prea puțin analizat. Cel mult se discută idea de extindere a războiului din Ucraina într-o țară NATO și cam atât. Paradigma războiului hibrid dus de Rusia  și tema rezilienței este deja o temă trecută, specifică perioadei 2014-2022. Dacă vom rămâne cantonați în acest model și ne vom declara statisfăcuți că reziliența trebuie să rămână  răspunsul nostru principal atunci vom risca să ne confruntăm cu surprize strategice.

  • Am ratat relansarea dezbaterii surprizei strategice în spațiul geoplitic european.

Tot din cauza focalizării pe războiul din Ucraina, dar de fapt datorită capacității noastre scăzute de gestiona în paralel mai multe dezvoltări strategice am ratat lansarea  unei  dezbateri fundamentale. Poate NATO și UE să facă față unei suprize strategice din partea Federației Ruse?  Fiind ocupați la maximum cu tema războiului hibrid ( un mod subconvențional de agresiune care nu implică suprize strategice) și războiul din Ucraina am rămas orbi la riscul unei surprize strategice. Chiar și în contextul intensificării amenințării nucleare rusești, noi ne concentrăm pe estimări și evaluări atât de slab dezvoltate încât orice planificator militar din perioada Războiului Rece și-ar da ochii peste cap a dezamăgire. În strategia militară NATO surpriza strategică este luată în calcul dar suntem departe de a spune că vedem ceva nou și relevant pe această temă. Și asta indiferent de gradul de secretizare al deciziilor pe această temă.

  • Deglobalizarea vine oricum dar noi nu avem un plan.  Reticența de a dezbate problema decuplării economice de Federația Rusă și mai extins de China.

Din punct de vedere politic această problemă are sensibilitatea cea mai mare pentru proiectul european. Cât de certă este decuplarea? Dacă este oportun să susținem așa ceva? Dacă este fezabil să o susținem și în ce condiții? Cu ce costuri? Costurile hegemoniei economice chineze sau costurile șantajului energetic rusesc sunt mai sustenabile pentru emisfera nordică și spațiul euroatlantic decât costurile unei decuplări economice istorice? O economie globală dominată de China în contextul declinului/ eroziunii unui sistem de norme internaționale subminate de actori revizioniști ridică necesitatea unei discuții urgente pe tema decuplării. Ironia face ca dezbaterea  despre construirea unei autonomii strategice europene pentru a reduce dependența UE de SUA să fie de acum încolo asezonată cu perspectiva decuplării economice de Rusia și  eventual China. Suprapunerea acestor subiecte la care trebuie să găsim răspunsuri rapid pare în acest moment o sarcină greu de rezolvat de către europeni. Iar conceptual în Europa nu avem nimic relevant și nou, părem incapabili să ne ridicăm la acest nivel de complexitate.

  • America mai are o fereastră de oportunitate de cel mult 365 de zile.

În scenariul cel mai optimist, cu anul 2024 ca an electoral, administrația Biden mai are 365 de zile ca fereastră de oportunitate pentru a găsi o soluție la riscul de război în Europa sau de extindere a războiului din Ucraina în Europa. În realitate, campania electorală prezidențială  americană ar putea începe din vara anului 2023. Faptul că Washingtonul nu a reușit în 2021 sau în ianuarie 2022 să oprească invazia rusă prin negociere sau alte măsuri ne indică un declin în strategia și poziția americană în actualul sistem. Decizia SUA de a transmite public avertizările de intelligence strategic privind iminenta invazie rusă ne demonstrează că  diplomația americană nu a mai avut soluții în acel context de la început de an 2022. Iar diplomația europeană a fost la același nivel de neputință. Dar trebuie să ne întrebăm dacă, într-un un context asemănător tot în Europa și tot cu Rusia ca agresor ce mai poate să facă diplomația americană ? Nu discut de capacitatea americană de a asigura garanții de securitate, pentru că aceasta este fermă și certă, ci de capacitatea de a gestiona amenințări mai ales în zona gri din Europa.   În plus, pe lângă răbdarea strategică americană de astăzi, care continuă din 2014 de fapt, lucrurile se complică în contextul politicii interne americane. Nu putem exclude o nouă  ”lebădă neagră” așa cum a fost asaltul asupra Capitoliului și evident impactul asupra politicii externe americane.

În concluzie, anul 2023 va fi mai complicat, mai periculos iar Europa se va califica cu siguranța la statutul de cea mai fierbinte regiune de pe glob.

Nea Vasile Dîncu si ”auacu-urile” de la NATO

În această seara ministrul apărării Vasile Dincu a declarat pe TVR 1 la emisiunea Tema zilei – ”Noi nu avem auacu-uri.”

A dat acest răspuns la întrebarea moderatoare dacă România ajută Ucraina cu informații. Auacu-rile ministrului psd-ist sunt de fapt avioanele din progamul NATO AWACS.

Și da, România participă, ca țară contractantă, DECI SUNTEM PROPRIETARI, împreună cu alte 16 țări la acest program NATO și așa participă la activitatea de supraveghere utilă Ucrainei.

Mai multe detalii aveti aici PARTICIPATING NATIONS

17 NATO member nations participate in the NAEW&CF programme: Belgium, the Czech Republic, Denmark, Germany, Greece, Hungary, Italy, Luxembourg, the Netherlands, Norway, Poland, Portugal, Romania, Spain, Turkey, the United Kingdom and the United States of America. Fifteen of these nations provide military personnel to the E-3A Component (the UK flies its own E-3D aircraft, and Luxembourg does not provide military personnel).

Sau aici via TVR 1 reportaj de Adelin Petrisor

Misiune deasupra României. Un avion AWACS al NATO supraveghează Crimeea din spațiul românesc

Avioane radar ale NATO zboară aproape zilnic deasupra României pentru a proteja frontiera estică a Alianţei. Aparatele AWACS pot supraveghea lejer o suprafaţă mai mare decât suprafaţa României. Practic, trei astfel de avioane pot controla toată Europa Centrală. La bordul unuia dintre ele au fost azi Adelin Petrişor şi Romeo Stancu.

Garantiile de securitate- O tema de reflectie

Din stiri pare sa se contureze o tentativa de acord in conflictul din Ucraina.

Elementul interersant ar fi un mecanism de garantii care sa asigure independenta Ucrainei. E greu de spus ce presupune aceasta constructie prin care Ucrainei i se va garanta ca nu va mai fi atacata de Rusia. Iar Rusiei probabil i se va garanta ca Ucraina va indeplinii un set de conditii prin care sa fie inofensiva fata de Moscova.

La la o parte credinta naiva ca dupa doua razboaie Ucriana va accepta cu adevarat un statut ca al Finlandei si sa fie condusa de o clasa politica pregatita sa tolereze influenta Moscovei. Finlandizarea a fost si ramane un element de politica ruseasca in ciuda incercarilor de a explica finlandizarea ca o glorioasa rezistenta in fata Rusiei.

Revenind la subiect, NATO si UE nu sunt implicate in acest mecanism, nici Franta, Germania sau alte tari care traditional se ofeereau in procese de mediere.

Vedetele pacii in Europa vor fi altele, cel putin pana in acest moment si pe baza scurgerilor in presa, iar ele par sa fie Turcia si Israel.

Sigur ca pana nu se semaneaza un document de acord e greu sa dam crezare Federatiei Ruse ca va accepta acesasta forumula. Americanii si europenii deja de vreo 2 zile au inceput sa acuze Moscova ca nu negociaza ci doar se face ca negociaza pentru a castiga timp si stringe resurse pentru relansarea unei ofensive care pana acum a fost anemica si dezamagitoare.

Scenariu cu adevarat interesant ar fi ajungerea la un acord de pace si care sa ofere in „premiera pe tara” un mecanism de garantii din partea unor state de rangul unor puteri regionale. Garanteaza Turcia, Israel, altcineva. Nu mai pot garanta marile puteri nucleare care nu au fost in stare sa respecte acordul de la Budapesta (Memorandum on security assurances in connection with Ukraine’s accession to the Treaty on the Non-Proliferation of Nuclear Weapons).

Aceasta ar putea fi o lovitura de imagine care distruge ideea oricarei constructii liberale europeana si euroatlantica

Turcia, Israel potentiali garanti de pace in cel mai mare conflict postbelic din Europa. Cum suna asta pentru von der Leyen, Borell, Bruxelles & Co ?

Ar putea fi un semn al schimbarii majore in securitatea europeana? Probabil ca da.

Ar putea sa se extinda acest model ? Cu siguranta Turcia are apetenta pentru asa ceva, de fapt Erdogan viseaza sa fie lider protector.

Ar putea accepta SUA sa existe mecanisme ale garantiilor de pace girate de o tara NATO, Turcia care ar oferi Rusiei o zona gri pe tava, adica Ucraina si toata influenta ruseasca in politica interna ucrainieana ?

Rezilienta europeana

Doua cifre de comparat din perspectiva rezilientei europene, concept fara substanta la moda pana sa inceapa razboiul.

In 11 ani razboiul din Siria a produs 6-7 milioane de refugiati care au generat 2-3 situatii extreme in Europa.

In doar 3 săptămâni razboiul din Ucraina a produs 3 milioane de refugiati.

Sa ne intrebam ce situatie majora extrema va veni peste Europa?

Iar unii mai cred ca doar „rezilienta”, un concept frumos teoretic promovat prin conferinte fara substanta va rezolva dezastrul care vine peste noi.

Ce facem cu „cooperarea” de la Marea Neagra ?

Vad ca „Uniunea Europeană a anunţat că s-a alăturat membrilor Consiliului Statelor de la Marea Baltică (CBSS) şi a suspendat Rusia şi Belarus din activităţile consiliului.” Reuters, potrivit Agerpres.

Dar ce facem noi cu organizatia Cooperarea Economica la Marea Neagra?

Organizatie in care este si Federatia Rusa in calitate de memebru fondator.

Eu ma intreb ce mai asteapta Romania, Turcia, Georgia, Bulgaria si Ucraina si de ce nu sanctioneaza Federatia Rusa.

Avem vase comerciale luate la tinta de Marina militara rusa, avem vase foolisite de rusi pe post de scut civil ca sa intre in portul Odesa si avem o blocada navala pe toata coasta ucrainieana a Marii Negre.

Noi vom aplica sanctiuni economice Rusiei si in acelasi timp nu putem sa fim cu Moscova intr-o organizatie regionala de cooperare economica. Daia ne-am retras reprezentantii din bancile rusesti asa ca ar fi bine sa nu ne facem de ras. In acest timp in OCEMN activitatile sunt business as usual.

Evident Turcia va fi suparata dar si ea va fi obligata sa aplice sanctiuni economice.

Trebuie sa fie un mesaj politic clar nu sa o scaldam in ape tulburi ca s anu deranjam Rusia.

Daca ne uitam in Carta CEMN vedem ca:

  • in preambul se scrie ca ” REAFFIRMING their adherence to the principles of the United Nations Charter, the Helsinki Final Act, the Paris Charter for a New Europe as well as the generally recognized principles and rules of international law,”
  • la Principii se scrie ca ” a) to act in a spirit of friendship and good neighborliness and enhance mutual respect and confidence, dialogue and cooperation among the Member States;”

Rusia ca stat agresor nu ar mai trebui sa fie in aceasta organizatie insa este stat fondator.

Ce ar ar trebui sa faca Romania?

  • Sa ceara o reuniune de urgenta a Consiliului miniștrilor de externe ai CEMN cf art. 11 lit. a-f ) pentru a se vota un proiect de amendare a Cartei si de excludere a Federatiei Ruse din randurile membrilor.
  • Daca nu se admite initiativa Romaniei atunci Bucurestiul sa solicite restului membrilor o retragere colectiva si reorganizarea inițiativei fără Federația Rusa.
  • Daca restul membrilor nu sustin atunci Romania sa isi schimbe statutul in tara observator.

Nu vad de ce Romania chiar nu are nici macar o initiativa cu impact regional in acest context ? Stim ca acesta conflict va dura iar MAE se face ca nu vede.