Etichetă: Uniunea Europeana

Agenda strategica 2023 sau ce facem cu rămășițele anului 2022 ? (o perspectivă RedTeam)

Am ajuns la concluzia că ”rămășițele” (citește subiecte ignorate, ratate, eșuate) anului 2022 vor domina agenda strategică a anului 2023. Când spun agenda strategică mă refer la subiecte care și-au demonstrat importanța în acest moment și au potențial să influențeze evoluții pe termen lung.

Am și o listă.

  1. Strategia noastră (euroatlantică) față de Federația Rusa a fost un subiect ignorat.

Ne-am concentrat pe războiul din Ucraina și pe ajutorul către Kiev și am tras concluzia că asta ar fi de ajuns. Am aplicat sancțiuni fără precedent Rusiei datorită agresiunii dar ne-am spus că ar fi de ajuns. Strategia noastră seamănă mai mult cu o gestionare de criză, explicabil pentru UE dar este prea puțin când vine vorba de  NATO. După 6 luni de la reuniunea NATO de la Madrid încă așteptăm să vedem mai multe decizii implementate și dacă se poate mai rapid. Nici Busola strategică UE și nici Noul Concept Strategic NATO nu ne dau certitudinea accelerării unor decizii iar în ambele documente subiectul Rusiei aggressive este tratat modest și fără curaj. Iar din punct de vedere politic, se face un an de război la graniță iar  o declarație comună NATO-UE nu a fost adoptată, nici la Madrid, când toată lumea se aștepta dar nici mai târziu.

  • Declinul evident al relației transatlantice în a doua jumătate a anului 2022.

Revitalizarea relației transatlantice în contextul războiului din Ucraina a fost prezentată ca un mare pas înainte. Doar că eforturile de a dezvolta un set de sancțiuni împotriva Rusiei, de a acorda ajutor militar Ucrainei, mutarea unor forțe aliate de dimensiuni minimale la granița de est, toate acestea  au o viteză mult prea lentă iar consensul pare de multe ori fragil. Că de fapt relația transatlantică reintră în declin se vede din interacțiunea Washington -Paris. Bilanțul vizitei oficiale efectuate de Președintele Emmanuel Macron în SUA a fost unul foarte modest, cu nimic memorabil. În plus la luările de poziții ale Președintelui Emmnauel Macron privind necesitatea ca Vestul să negocieze cu Federația Rusă și să discutăm o nouă arhitectură de securitate europeană, Președintele J. Biden nici măcare nu-i mai dă replica.

  • Din cauza războiului din Ucraina nu vedem conflictul Rusiei cu Vestul.

Am observat în pozițiile politice și comentarii o confuzie sau o abilă evitare a unei teme. Dezvoltarea unui conflict între Federația Rusă și NATO  dincolo, separat sau în paralel cu războiul din Ucraina este prea puțin analizat. Cel mult se discută idea de extindere a războiului din Ucraina într-o țară NATO și cam atât. Paradigma războiului hibrid dus de Rusia  și tema rezilienței este deja o temă trecută, specifică perioadei 2014-2022. Dacă vom rămâne cantonați în acest model și ne vom declara statisfăcuți că reziliența trebuie să rămână  răspunsul nostru principal atunci vom risca să ne confruntăm cu surprize strategice.

  • Am ratat relansarea dezbaterii surprizei strategice în spațiul geoplitic european.

Tot din cauza focalizării pe războiul din Ucraina, dar de fapt datorită capacității noastre scăzute de gestiona în paralel mai multe dezvoltări strategice am ratat lansarea  unei  dezbateri fundamentale. Poate NATO și UE să facă față unei suprize strategice din partea Federației Ruse?  Fiind ocupați la maximum cu tema războiului hibrid ( un mod subconvențional de agresiune care nu implică suprize strategice) și războiul din Ucraina am rămas orbi la riscul unei surprize strategice. Chiar și în contextul intensificării amenințării nucleare rusești, noi ne concentrăm pe estimări și evaluări atât de slab dezvoltate încât orice planificator militar din perioada Războiului Rece și-ar da ochii peste cap a dezamăgire. În strategia militară NATO surpriza strategică este luată în calcul dar suntem departe de a spune că vedem ceva nou și relevant pe această temă. Și asta indiferent de gradul de secretizare al deciziilor pe această temă.

  • Deglobalizarea vine oricum dar noi nu avem un plan.  Reticența de a dezbate problema decuplării economice de Federația Rusă și mai extins de China.

Din punct de vedere politic această problemă are sensibilitatea cea mai mare pentru proiectul european. Cât de certă este decuplarea? Dacă este oportun să susținem așa ceva? Dacă este fezabil să o susținem și în ce condiții? Cu ce costuri? Costurile hegemoniei economice chineze sau costurile șantajului energetic rusesc sunt mai sustenabile pentru emisfera nordică și spațiul euroatlantic decât costurile unei decuplări economice istorice? O economie globală dominată de China în contextul declinului/ eroziunii unui sistem de norme internaționale subminate de actori revizioniști ridică necesitatea unei discuții urgente pe tema decuplării. Ironia face ca dezbaterea  despre construirea unei autonomii strategice europene pentru a reduce dependența UE de SUA să fie de acum încolo asezonată cu perspectiva decuplării economice de Rusia și  eventual China. Suprapunerea acestor subiecte la care trebuie să găsim răspunsuri rapid pare în acest moment o sarcină greu de rezolvat de către europeni. Iar conceptual în Europa nu avem nimic relevant și nou, părem incapabili să ne ridicăm la acest nivel de complexitate.

  • America mai are o fereastră de oportunitate de cel mult 365 de zile.

În scenariul cel mai optimist, cu anul 2024 ca an electoral, administrația Biden mai are 365 de zile ca fereastră de oportunitate pentru a găsi o soluție la riscul de război în Europa sau de extindere a războiului din Ucraina în Europa. În realitate, campania electorală prezidențială  americană ar putea începe din vara anului 2023. Faptul că Washingtonul nu a reușit în 2021 sau în ianuarie 2022 să oprească invazia rusă prin negociere sau alte măsuri ne indică un declin în strategia și poziția americană în actualul sistem. Decizia SUA de a transmite public avertizările de intelligence strategic privind iminenta invazie rusă ne demonstrează că  diplomația americană nu a mai avut soluții în acel context de la început de an 2022. Iar diplomația europeană a fost la același nivel de neputință. Dar trebuie să ne întrebăm dacă, într-un un context asemănător tot în Europa și tot cu Rusia ca agresor ce mai poate să facă diplomația americană ? Nu discut de capacitatea americană de a asigura garanții de securitate, pentru că aceasta este fermă și certă, ci de capacitatea de a gestiona amenințări mai ales în zona gri din Europa.   În plus, pe lângă răbdarea strategică americană de astăzi, care continuă din 2014 de fapt, lucrurile se complică în contextul politicii interne americane. Nu putem exclude o nouă  ”lebădă neagră” așa cum a fost asaltul asupra Capitoliului și evident impactul asupra politicii externe americane.

În concluzie, anul 2023 va fi mai complicat, mai periculos iar Europa se va califica cu siguranța la statutul de cea mai fierbinte regiune de pe glob.

Uniunea Europeana- lectii invatate si ce nu a mers

Ieri am raspuns la doua teme, lectii invatate in UE si ce nu a mers/merge pe timpul crizei pandemice. Multumesc autorului Gabriel Bejan care a publicat la Hotnews o sinteza a punctelor mele de vedere. Articolul il gasiti aici Ziua Europei cu cetățenii în izolare. Ce lecții trebuie să învețe UE din criza COVID-19

Mai jos puteti citi pe larg concluziile la cald care consider ca definesc actuala performanta a UE in cele doua capitole (evident evaluarea activitatii UE pe toata perioada crizei ar trebui sa fie mult extinsa cu alte capitole, dar m-am rezumat acum doar la acestea doua-lectii invatate si ce nu a mers).

Lecții învățate

Ineficiența unor mecanisme europene vine nu din faptul că sunt integrate ci din faptul că există prea puțină integrare europeană.

Sprijinul european prin setul de măsuri, derogări, asistență și realocare între programe operaționale  chiar dacă nu a fost omogen și extrem de rapid a reușit să ofere mai multă încredere guvernelor naționale să ia măsuri economice, medicale și sociale curajoase și sensibile.

Criza solidarității europene manifestată încă din anii precedenți s-a dovedit o vulnerabilitate majoră pe perioada crizei. Instituțiile europene nu s-au bucurat nici de sprijin prea mare și nici de încredere și asta a generat un proces lent de luare a unor decizii. 

Ne trebuie un mecanism de criză pentru momentele în care dialogul politic european trebuie transformat in decizii rapide. Actualul mecanism cu ședințe greoaie ale Consiliului a fost deficitar și a dus la divizarea în cele două curente. State care cereau ajutor economic masiv și cele se opuneau unui program european economic de criză au preferat polemica. Comunicare unor asemenea stări de indecizie s-a făcut defectuos și asta a blocat în lanț și alte decizii.

Ar trebui să existe un plan european pentru crize complexe. El există doar pentru cazul în care UE asigură asistență pentru țări non-Europene dar ar fi indicat să existe și un plan intern dedicat unor situații din spațiul UE în care ar trebui combinate elemente de asistență economică, militară, logistică, informații, protecție granițe, medicală.

Ar fi nevoie de mai multă voință politică și noi mecanisme, fonduri, asistență pentru a implementa la nivelul național al statelor membre toate recomandările privind anticiparea și pregătirea unor scenarii proaste.

Ar trebui regândit diviziunea muncii între statele membre și Uniunea Europeană când vine vorba de intervenții rapide. Statele membre ar trebui să aibă proceduri standard de intervenție în situații de criză comune pentru că așa pot fi ajutate instituțiile europene să  anticipeze necesarul de sprijin la nivel european.

O altă prioritate ar fi creșeterea gradului de interoperabilitate între sistemele naționale diverse, achiziții medicale, informaționale, transport, financiare și cercetare științifică.

UE nu are capacități de coodonare a unor planuri de reacție rapidă europene și/sau naționale pentru crize complexe. Chiar dacă există structuri cu atribuții, inițiative și programe rezultatul a fost modest și ar fi bine să se decidă în urma unei analize oneste, profesioniste, politice dacă nu cumva este un obiectiv prea ambițios și se regândește arhitectura.

Ar fi nevoie de un mecanism european de sincronizare al planurilor naționale pentru situații de urgență care au profil de criză la nivel european astfel încât dacă este nevoie să se instituie stare de pre-alertă, alertă și urgență la nivel european și care sp fie urmat automat de declanșare unui plan european gata pregătit.

Ce nu a funcționat

Responsabilii cu anticiparea strategică din structurile europene nu au reușit să convingă structurile de decizie din UE să sporească pregătirile pentru scenarii globale negative. Evident nu a funcționat nici la nivelul statelor membre. Cu toate că există directive europene și planuri de acțiune, o pregătire serioasă pentru o pandemie globală a fost un non-subiect pentru planificarea strategică europeană și națională.

Statele membre UE nu au fost pregătite să schimbe rapid prioritățile politice pentru a evita un dezastru care se poate propaga în lanț la nivel european.

Dialogul politic european s-a redus extrem de mult și a fost mai mult un prilej de a gestiona impactul negativ asupra imaginii politice al celor implicați.

Mecanismele de coordonare europene transfrontaliere între spațiul Schengen și restul țărilor non-Schengen au fost greoaie.

Mecanismul european pentru urgențe civile s-a dovedit că este departe de a fi o capablitate bine structurată, autonomă și relevantă pentru situațiile în care se impune prezența sa.

Asistența europeană pentru fluxul de cetățeni europeni intracomunitari a lipsit.

Cooperare transatlantică (UE-SUA) a fost la cote foarte joase.

Evaluarea aacesta est euna provizorie pentru ca nu am acces la toate datele relevante si criza inca nu s-a terminat dar pentru primele 60-90 de zile de criza acopera majoritatea concluziilor mele privind performanta UE.

Un pas important pentru Romania, un pas important pentru Europa

Felicitari Aliantei 2020 USR PLUS !

Alianta 2020 USR PLUS si cetatenii romani din dispora sunt revelatia alegerilor europene din Romania dar vor fi si revelatia politica in Europa. Nu cred ca ne dam seama cam ce si cate ar trebui sa facem pentru a spala rusinea unei adminsitratii romanesti care isi bate joc de sute de mii de romani lasati la poarta ambasadelor si consulatelor.

Romani au fost dati pe mana fortelor de ordine din statele gazda.

Nici in zece ani nu vom spala aceeasta rusine.

Nu stiu inca rezultatele din restul tarilor din Europa de Est dar stiu ca Romania se va evidentia clar in contextul regional framantat.

Romanii au dat o lectie PSDului dar au dat si un semnal Europei.

Semnalul este simplu – Euroscepticismul poate fi invins !

Armata Europeana s-a nascut la Sibiu

Declaratia de la Sibiu
Acum ca toata lumea a uitat de summit putem sa discutam si substanta deciziilor din Declaratie. Ce s-a decis in spatele usilor inchise privind Agenda strategica vom afla in iunie, cel putin partial

Armata europeana
Separat de primul angajament care se refera la indivizibilitatea spatiului european de securitate mai exista 3 angajamente care vizeaza Armata europeana. Iar lucrurile sunt mai avansate decat se sugera pana acum iar Romania sustine directia. Prevederea care implica formarea armatei europene se regasete in angajamentele 7, 8, 9 si reprezinta o premiera pentru Romania care schimba pozitia oficiala. Presedintele Iohannis a acceptat conceptul francez de Armata europeana.


a. Capabilitati
„7-Ne vom înzestra cu mijloacele potrivite ambițiilor pe care le avem. Vom oferi Uniunii mijloacele necesare pentru a-și realiza obiectivele și a-și duce la îndeplinire politicile.”

b. Prioritati si misiuni pe termen lung
„8-Vom proteja viitorul următoarelor generații de europeni. Vom investi în tineri și vom construi o Uniune pregătită pentru viitor, capabilă să reziste celor mai presante provocări ale secolului.”


c. Hard security & power – un concept care va fi asumat deschis de UE in urmatorii ani
„9-Ne vom proteja cetățenii și le vom oferi siguranță investind în puterea pașnică și în puterea coercitivă și colaborând cu partenerii noștri internaționali.”