Agenda strategica 2023 sau ce facem cu rămășițele anului 2022 ? (o perspectivă RedTeam)

Am ajuns la concluzia că ”rămășițele” (citește subiecte ignorate, ratate, eșuate) anului 2022 vor domina agenda strategică a anului 2023. Când spun agenda strategică mă refer la subiecte care și-au demonstrat importanța în acest moment și au potențial să influențeze evoluții pe termen lung.

Am și o listă.

  1. Strategia noastră (euroatlantică) față de Federația Rusa a fost un subiect ignorat.

Ne-am concentrat pe războiul din Ucraina și pe ajutorul către Kiev și am tras concluzia că asta ar fi de ajuns. Am aplicat sancțiuni fără precedent Rusiei datorită agresiunii dar ne-am spus că ar fi de ajuns. Strategia noastră seamănă mai mult cu o gestionare de criză, explicabil pentru UE dar este prea puțin când vine vorba de  NATO. După 6 luni de la reuniunea NATO de la Madrid încă așteptăm să vedem mai multe decizii implementate și dacă se poate mai rapid. Nici Busola strategică UE și nici Noul Concept Strategic NATO nu ne dau certitudinea accelerării unor decizii iar în ambele documente subiectul Rusiei aggressive este tratat modest și fără curaj. Iar din punct de vedere politic, se face un an de război la graniță iar  o declarație comună NATO-UE nu a fost adoptată, nici la Madrid, când toată lumea se aștepta dar nici mai târziu.

  • Declinul evident al relației transatlantice în a doua jumătate a anului 2022.

Revitalizarea relației transatlantice în contextul războiului din Ucraina a fost prezentată ca un mare pas înainte. Doar că eforturile de a dezvolta un set de sancțiuni împotriva Rusiei, de a acorda ajutor militar Ucrainei, mutarea unor forțe aliate de dimensiuni minimale la granița de est, toate acestea  au o viteză mult prea lentă iar consensul pare de multe ori fragil. Că de fapt relația transatlantică reintră în declin se vede din interacțiunea Washington -Paris. Bilanțul vizitei oficiale efectuate de Președintele Emmanuel Macron în SUA a fost unul foarte modest, cu nimic memorabil. În plus la luările de poziții ale Președintelui Emmnauel Macron privind necesitatea ca Vestul să negocieze cu Federația Rusă și să discutăm o nouă arhitectură de securitate europeană, Președintele J. Biden nici măcare nu-i mai dă replica.

  • Din cauza războiului din Ucraina nu vedem conflictul Rusiei cu Vestul.

Am observat în pozițiile politice și comentarii o confuzie sau o abilă evitare a unei teme. Dezvoltarea unui conflict între Federația Rusă și NATO  dincolo, separat sau în paralel cu războiul din Ucraina este prea puțin analizat. Cel mult se discută idea de extindere a războiului din Ucraina într-o țară NATO și cam atât. Paradigma războiului hibrid dus de Rusia  și tema rezilienței este deja o temă trecută, specifică perioadei 2014-2022. Dacă vom rămâne cantonați în acest model și ne vom declara statisfăcuți că reziliența trebuie să rămână  răspunsul nostru principal atunci vom risca să ne confruntăm cu surprize strategice.

  • Am ratat relansarea dezbaterii surprizei strategice în spațiul geoplitic european.

Tot din cauza focalizării pe războiul din Ucraina, dar de fapt datorită capacității noastre scăzute de gestiona în paralel mai multe dezvoltări strategice am ratat lansarea  unei  dezbateri fundamentale. Poate NATO și UE să facă față unei suprize strategice din partea Federației Ruse?  Fiind ocupați la maximum cu tema războiului hibrid ( un mod subconvențional de agresiune care nu implică suprize strategice) și războiul din Ucraina am rămas orbi la riscul unei surprize strategice. Chiar și în contextul intensificării amenințării nucleare rusești, noi ne concentrăm pe estimări și evaluări atât de slab dezvoltate încât orice planificator militar din perioada Războiului Rece și-ar da ochii peste cap a dezamăgire. În strategia militară NATO surpriza strategică este luată în calcul dar suntem departe de a spune că vedem ceva nou și relevant pe această temă. Și asta indiferent de gradul de secretizare al deciziilor pe această temă.

  • Deglobalizarea vine oricum dar noi nu avem un plan.  Reticența de a dezbate problema decuplării economice de Federația Rusă și mai extins de China.

Din punct de vedere politic această problemă are sensibilitatea cea mai mare pentru proiectul european. Cât de certă este decuplarea? Dacă este oportun să susținem așa ceva? Dacă este fezabil să o susținem și în ce condiții? Cu ce costuri? Costurile hegemoniei economice chineze sau costurile șantajului energetic rusesc sunt mai sustenabile pentru emisfera nordică și spațiul euroatlantic decât costurile unei decuplări economice istorice? O economie globală dominată de China în contextul declinului/ eroziunii unui sistem de norme internaționale subminate de actori revizioniști ridică necesitatea unei discuții urgente pe tema decuplării. Ironia face ca dezbaterea  despre construirea unei autonomii strategice europene pentru a reduce dependența UE de SUA să fie de acum încolo asezonată cu perspectiva decuplării economice de Rusia și  eventual China. Suprapunerea acestor subiecte la care trebuie să găsim răspunsuri rapid pare în acest moment o sarcină greu de rezolvat de către europeni. Iar conceptual în Europa nu avem nimic relevant și nou, părem incapabili să ne ridicăm la acest nivel de complexitate.

  • America mai are o fereastră de oportunitate de cel mult 365 de zile.

În scenariul cel mai optimist, cu anul 2024 ca an electoral, administrația Biden mai are 365 de zile ca fereastră de oportunitate pentru a găsi o soluție la riscul de război în Europa sau de extindere a războiului din Ucraina în Europa. În realitate, campania electorală prezidențială  americană ar putea începe din vara anului 2023. Faptul că Washingtonul nu a reușit în 2021 sau în ianuarie 2022 să oprească invazia rusă prin negociere sau alte măsuri ne indică un declin în strategia și poziția americană în actualul sistem. Decizia SUA de a transmite public avertizările de intelligence strategic privind iminenta invazie rusă ne demonstrează că  diplomația americană nu a mai avut soluții în acel context de la început de an 2022. Iar diplomația europeană a fost la același nivel de neputință. Dar trebuie să ne întrebăm dacă, într-un un context asemănător tot în Europa și tot cu Rusia ca agresor ce mai poate să facă diplomația americană ? Nu discut de capacitatea americană de a asigura garanții de securitate, pentru că aceasta este fermă și certă, ci de capacitatea de a gestiona amenințări mai ales în zona gri din Europa.   În plus, pe lângă răbdarea strategică americană de astăzi, care continuă din 2014 de fapt, lucrurile se complică în contextul politicii interne americane. Nu putem exclude o nouă  ”lebădă neagră” așa cum a fost asaltul asupra Capitoliului și evident impactul asupra politicii externe americane.

În concluzie, anul 2023 va fi mai complicat, mai periculos iar Europa se va califica cu siguranța la statutul de cea mai fierbinte regiune de pe glob.

Directoratul National pentru Insecuritate Cibernetica

Despre interzicerea acktual24 (ro) si rolul Directoratului National pentru Securitate Cibernetica puteti citi aici

Site-ul Aktual24.ro redevine funcțional: DNSC se spală pe mâini. 

  • sper sa primim un comunicat oficial al Guvernului daca s-a gresit sau nu. Nu recunoașteri cu jumatate de gura ci un document scris asumat de guvern.
  • sper sa primim explicatii de la Directoratul National pentru Securitate Cibernetica daca au gresit sau nu, daca da in ce a constat greseala, cine a gresit si daca s-au luat masuri.
  • sper sa primim explicatii de la Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii daca au gresit daca da sau nu, in ce a constat greseala, cine a gresit si daca s-au luat masuri.
  • sper ca Parlamentul Romaniei sa ancheteze urgent situatia de la Directoratul National pentru Securitate Cibernetica mai ales sub aspectul politizarii activitatii si al standardului cu care ar trebui condusa o asemenea agentie.
    Am spus cu alta ocazie ca proiectul DNSC nu a fost nici aprofundat si nici analizat de Parlament si legislativ in toate implicatiile sale si acum se vede ca sunt prea multe ape tulburi in guvernanta sectorului securitatii cibernetice iar DNSC doar le amesteca si mai tare in loc sa le limpezeasca.

Retragerea din Afganistan. Implicatii

La invitatia lui Ion M. Ionita am participat impreuna cu dl. ministru Cristian Diaconescu la dezbaterea Historia dedicata consecintelor retragerii militare din Afganistan.

Aici aveti linkul emisiunii inregistrate.

In presa spaniola – Marea Neagra

Am discutatcu Marcel Gascon, EFE corespondent, despre securitatea Marii Negre. #romania #BlackSea #security #MareaNeagra

Link – El Mar Negro: punto caliente en la nueva guerra fría entre Rusia y EEUU

Evaluare: 1 din 5.

NATO si finalul (prelungit) erei Stoltenberg

Intentionam sa reactionez rapid la stirea privind prelungirea mandatului Secretarului General NATO Jens Stoltenberg cu inca 2 ani, dar am renuntat. M-am gandit ca intai sa treaca aniversarea celor 15 ani de cand Romania este in NATO si dupa sa revin.

Revin acum si incep cu concluzia. NATO are nevoie de o conducere mai energica si mai activa. Cred ca Stoltenberg a fost un Secretar foarte bun pana prin 2016. Sa ma explic.

Da, actualul secretar general a gestionat bine criza din Ucraina, mai are puncte tari pe extinderea in Balcani si a gestionat bine si relatia din ce in ce mai sinuoasa intre SUA si o parte dintre aliatii europeni.

Ce am asteptat eu sa faca Stoltenberg dupa 2014 si nu a reusit: lansarea procesului de adoptare a unui nou concept strategic NATO, lansarea unei analize extinse a domeniului cheltuielilor militare in NATO si mai multe initiative in relatie cu UE.

Toata adpatarea pe flnacul estic sau granita de est a NATO, cum vreti sa ii spuneti, a fost incoresetata de limitele politce si de conceptul strategic NATO care contine o alta logica a prioritatilor in termeni de riscuri si amenintari. Sigur in document gasim modalitati de a incadra strategia Rusiei dar totul a fost interpretat post-2014.

Conceptul strategic actual nu ne-a ajutat sa anticipam si sa ne pregatim pentru ce a fost in 2014 si dupa invazia in Crimeea. Dar aici ne aflam, am incercat sa adaptam din mers postura militara NATO dar pentur o strategie pe termen lung avem nevoie de un alt concept strategic. Anul acesta, probabil ca se va discuta directiva politica dar nu este suficient.

Despre cheltuielile militare discutia treneaza in NATO cam de prin 2006. Au fost momente in care procentul minimal din buget nationale pentru aparare aflat in discutie la NATO pentru a fi recomandat era de 2,38%. Dar se discuta bugetul, nu se discutau cheltuielile pentru aparare, tema care ar fi mai extinsa pentru ca pune accentul pe programele multianuale. Tema aceasta sufera de mare diversitate la nivel national ori NATO ar fi fost de dorit sa gaseasca o modalitate de a standardiza macar la nivel minimal practicile nationale. Din ce mai citesc reiese ca UE vrea altceva in acest domeniu iar tarile care vor fonduri din Planul european pentru aparare vor fi obligate sa lucreze la nivel national dupa bugetarea si programarea UE, cam ca le restul programelor operationale din agricultura, resurse umane, dezvoltare regionala, etc.

NATO se va confrunta in curand cu un nou concept european pentru cheltuielile de aparare si aici Stoltenberg nu a reusit sa anticipeze ca trebuia sa lanseze macar o dezbatere.

Ar fi fost bune mai multe initiative NATO in relatie cu UE. Sigur ca avem 17 sau mai multe domenii de complementaritate aprobate la summitul de la Varsovia dar impresia mea este ca ele par greu de implementat. De exemplu, o imangine comuna NATO -UE privind situatia de securitate maritima in Mediterana va fi greu de atins la nivel operational cata vreme Turcia este reticenta fata de UE. Este un exemplu. Alt aspect car enu este cuprins in domeniile de complementaritate este proiectul de infiintare a unui Consiliu de securitate al UE. Un mecanism care va influenta major pozitia unor tari in cadrul NAC – Consiliul Nord Atlantic. Nici la acest aspect Secretarul general NATO nu are o pozitie.

In fine, cred ca NATO are nevoie de un nou Secretar general care sa vina cu o perspectiva noua, mai multa energie si probabil mai multa inventivitate in a mentine NATO intr-un ritm nou de prezenta militara si politica in agenda europeana.