Ieri am raspuns la doua teme, lectii invatate in UE si ce nu a mers/merge pe timpul crizei pandemice. Multumesc autorului Gabriel Bejan care a publicat la Hotnews o sinteza a punctelor mele de vedere. Articolul il gasiti aici Ziua Europei cu cetățenii în izolare. Ce lecții trebuie să învețe UE din criza COVID-19
Mai jos puteti citi pe larg concluziile la cald care consider ca definesc actuala performanta a UE in cele doua capitole (evident evaluarea activitatii UE pe toata perioada crizei ar trebui sa fie mult extinsa cu alte capitole, dar m-am rezumat acum doar la acestea doua-lectii invatate si ce nu a mers).
Lecții învățate
Ineficiența unor mecanisme europene vine nu din faptul că sunt integrate ci din faptul că există prea puțină integrare europeană.
Sprijinul european prin setul de măsuri, derogări, asistență și realocare între programe operaționale chiar dacă nu a fost omogen și extrem de rapid a reușit să ofere mai multă încredere guvernelor naționale să ia măsuri economice, medicale și sociale curajoase și sensibile.
Criza solidarității europene manifestată încă din anii precedenți s-a dovedit o vulnerabilitate majoră pe perioada crizei. Instituțiile europene nu s-au bucurat nici de sprijin prea mare și nici de încredere și asta a generat un proces lent de luare a unor decizii.
Ne trebuie un mecanism de criză pentru momentele în care dialogul politic european trebuie transformat in decizii rapide. Actualul mecanism cu ședințe greoaie ale Consiliului a fost deficitar și a dus la divizarea în cele două curente. State care cereau ajutor economic masiv și cele se opuneau unui program european economic de criză au preferat polemica. Comunicare unor asemenea stări de indecizie s-a făcut defectuos și asta a blocat în lanț și alte decizii.
Ar trebui să existe un plan european pentru crize complexe. El există doar pentru cazul în care UE asigură asistență pentru țări non-Europene dar ar fi indicat să existe și un plan intern dedicat unor situații din spațiul UE în care ar trebui combinate elemente de asistență economică, militară, logistică, informații, protecție granițe, medicală.
Ar fi nevoie de mai multă voință politică și noi mecanisme, fonduri, asistență pentru a implementa la nivelul național al statelor membre toate recomandările privind anticiparea și pregătirea unor scenarii proaste.
Ar trebui regândit diviziunea muncii între statele membre și Uniunea Europeană când vine vorba de intervenții rapide. Statele membre ar trebui să aibă proceduri standard de intervenție în situații de criză comune pentru că așa pot fi ajutate instituțiile europene să anticipeze necesarul de sprijin la nivel european.
O altă prioritate ar fi creșeterea gradului de interoperabilitate între sistemele naționale diverse, achiziții medicale, informaționale, transport, financiare și cercetare științifică.
UE nu are capacități de coodonare a unor planuri de reacție rapidă europene și/sau naționale pentru crize complexe. Chiar dacă există structuri cu atribuții, inițiative și programe rezultatul a fost modest și ar fi bine să se decidă în urma unei analize oneste, profesioniste, politice dacă nu cumva este un obiectiv prea ambițios și se regândește arhitectura.
Ar fi nevoie de un mecanism european de sincronizare al planurilor naționale pentru situații de urgență care au profil de criză la nivel european astfel încât dacă este nevoie să se instituie stare de pre-alertă, alertă și urgență la nivel european și care sp fie urmat automat de declanșare unui plan european gata pregătit.
Ce nu a funcționat
Responsabilii cu anticiparea strategică din structurile europene nu au reușit să convingă structurile de decizie din UE să sporească pregătirile pentru scenarii globale negative. Evident nu a funcționat nici la nivelul statelor membre. Cu toate că există directive europene și planuri de acțiune, o pregătire serioasă pentru o pandemie globală a fost un non-subiect pentru planificarea strategică europeană și națională.
Statele membre UE nu au fost pregătite să schimbe rapid prioritățile politice pentru a evita un dezastru care se poate propaga în lanț la nivel european.
Dialogul politic european s-a redus extrem de mult și a fost mai mult un prilej de a gestiona impactul negativ asupra imaginii politice al celor implicați.
Mecanismele de coordonare europene transfrontaliere între spațiul Schengen și restul țărilor non-Schengen au fost greoaie.
Mecanismul european pentru urgențe civile s-a dovedit că este departe de a fi o capablitate bine structurată, autonomă și relevantă pentru situațiile în care se impune prezența sa.
Asistența europeană pentru fluxul de cetățeni europeni intracomunitari a lipsit.
Cooperare transatlantică (UE-SUA) a fost la cote foarte joase.
Evaluarea aacesta est euna provizorie pentru ca nu am acces la toate datele relevante si criza inca nu s-a terminat dar pentru primele 60-90 de zile de criza acopera majoritatea concluziilor mele privind performanta UE.
