Putem spune fără urma de tăgada, ca Guvernul Ciuca, ce zic eu Guvernul, însuși Premierul Ciuca a revoluționat comunicarea guvernamentala la nivel global.
Nimeni in aceasta galaxie nu s-a gândit sa își ia un consilier guvernamental de nivel clasa pregătitoare si sa il alfabetizeze in direct sa vada tot poporul ce tufa de Venetia este „consilierul ION”.
Ce sa înțeleagă liceeni din echipa de robotica de la liceul X sau Y care fac performantă de top mondial din dialogul:
Ion:- Ce trebuie sa știu despre România ?
Nicolae Ciuca:- România este o țara frumoasa cu oameni frumoși.
La următoarea sedinta de guvern vom afla ca Ion învață ca Ana are mere, mama gătește si tata munceste pe tractor.
În 40 de ani am parcurs drumul de la Concursul lui Dan Pita la Teambuilding – ul lui Matei Dima. Adică de la filmul cu birocrați la filmul cu corporatiști. Ce înțelegem noi de aici ? Unii au înțeles că Teambuildingul ar fi un film prost, alții că ar fi o comedie bună. Peste Concurs au trecut destui ani și rezistă. Teambuilding-ul cât va rezista?
Am ajuns la concluzia că ”rămășițele” (citește subiecte ignorate, ratate, eșuate) anului 2022 vor domina agenda strategică a anului 2023. Când spun agenda strategică mă refer la subiecte care și-au demonstrat importanța în acest moment și au potențial să influențeze evoluții pe termen lung.
Am și o listă.
Strategia noastră (euroatlantică) față de Federația Rusa a fost un subiect ignorat.
Ne-am concentrat pe războiul din Ucraina și pe ajutorul către Kiev și am tras concluzia că asta ar fi de ajuns. Am aplicat sancțiuni fără precedent Rusiei datorită agresiunii dar ne-am spus că ar fi de ajuns. Strategia noastră seamănă mai mult cu o gestionare de criză, explicabil pentru UE dar este prea puțin când vine vorba de NATO. După 6 luni de la reuniunea NATO de la Madrid încă așteptăm să vedem mai multe decizii implementate și dacă se poate mai rapid. Nici Busola strategică UE și nici Noul Concept Strategic NATO nu ne dau certitudinea accelerării unor decizii iar în ambele documente subiectul Rusiei aggressive este tratat modest și fără curaj. Iar din punct de vedere politic, se face un an de război la graniță iar o declarație comună NATO-UE nu a fost adoptată, nici la Madrid, când toată lumea se aștepta dar nici mai târziu.
Declinul evident al relației transatlantice în a doua jumătate a anului 2022.
Revitalizarea relației transatlantice în contextul războiului din Ucraina a fost prezentată ca un mare pas înainte. Doar că eforturile de a dezvolta un set de sancțiuni împotriva Rusiei, de a acorda ajutor militar Ucrainei, mutarea unor forțe aliate de dimensiuni minimale la granița de est, toate acestea au o viteză mult prea lentă iar consensul pare de multe ori fragil. Că de fapt relația transatlantică reintră în declin se vede din interacțiunea Washington -Paris. Bilanțul vizitei oficiale efectuate de Președintele Emmanuel Macron în SUA a fost unul foarte modest, cu nimic memorabil. În plus la luările de poziții ale Președintelui Emmnauel Macron privind necesitatea ca Vestul să negocieze cu Federația Rusă și să discutăm o nouă arhitectură de securitate europeană, Președintele J. Biden nici măcare nu-i mai dă replica.
Din cauza războiului din Ucraina nu vedem conflictul Rusiei cu Vestul.
Am observat în pozițiile politice și comentarii o confuzie sau o abilă evitare a unei teme. Dezvoltarea unui conflict între Federația Rusă și NATO dincolo, separat sau în paralel cu războiul din Ucraina este prea puțin analizat. Cel mult se discută idea de extindere a războiului din Ucraina într-o țară NATO și cam atât. Paradigma războiului hibrid dus de Rusia și tema rezilienței este deja o temă trecută, specifică perioadei 2014-2022. Dacă vom rămâne cantonați în acest model și ne vom declara statisfăcuți că reziliența trebuie să rămână răspunsul nostru principal atunci vom risca să ne confruntăm cu surprize strategice.
Am ratat relansarea dezbaterii surprizei strategice în spațiul geoplitic european.
Tot din cauza focalizării pe războiul din Ucraina, dar de fapt datorită capacității noastre scăzute de gestiona în paralel mai multe dezvoltări strategice am ratat lansarea unei dezbateri fundamentale. Poate NATO și UE să facă față unei suprize strategice din partea Federației Ruse? Fiind ocupați la maximum cu tema războiului hibrid ( un mod subconvențional de agresiune care nu implică suprize strategice) și războiul din Ucraina am rămas orbi la riscul unei surprize strategice. Chiar și în contextul intensificării amenințării nucleare rusești, noi ne concentrăm pe estimări și evaluări atât de slab dezvoltate încât orice planificator militar din perioada Războiului Rece și-ar da ochii peste cap a dezamăgire. În strategia militară NATO surpriza strategică este luată în calcul dar suntem departe de a spune că vedem ceva nou și relevant pe această temă. Și asta indiferent de gradul de secretizare al deciziilor pe această temă.
Deglobalizarea vine oricum dar noi nu avem un plan. Reticența de a dezbate problema decuplării economice de Federația Rusă și mai extins de China.
Din punct de vedere politic această problemă are sensibilitatea cea mai mare pentru proiectul european. Cât de certă este decuplarea? Dacă este oportun să susținem așa ceva? Dacă este fezabil să o susținem și în ce condiții? Cu ce costuri? Costurile hegemoniei economice chineze sau costurile șantajului energetic rusesc sunt mai sustenabile pentru emisfera nordică și spațiul euroatlantic decât costurile unei decuplări economice istorice? O economie globală dominată de China în contextul declinului/ eroziunii unui sistem de norme internaționale subminate de actori revizioniști ridică necesitatea unei discuții urgente pe tema decuplării. Ironia face ca dezbaterea despre construirea unei autonomii strategice europene pentru a reduce dependența UE de SUA să fie de acum încolo asezonată cu perspectiva decuplării economice de Rusia și eventual China. Suprapunerea acestor subiecte la care trebuie să găsim răspunsuri rapid pare în acest moment o sarcină greu de rezolvat de către europeni. Iar conceptual în Europa nu avem nimic relevant și nou, părem incapabili să ne ridicăm la acest nivel de complexitate.
America mai are o fereastră de oportunitate de cel mult 365 de zile.
În scenariul cel mai optimist, cu anul 2024 ca an electoral, administrația Biden mai are 365 de zile ca fereastră de oportunitate pentru a găsi o soluție la riscul de război în Europa sau de extindere a războiului din Ucraina în Europa. În realitate, campania electorală prezidențială americană ar putea începe din vara anului 2023. Faptul că Washingtonul nu a reușit în 2021 sau în ianuarie 2022 să oprească invazia rusă prin negociere sau alte măsuri ne indică un declin în strategia și poziția americană în actualul sistem. Decizia SUA de a transmite public avertizările de intelligence strategic privind iminenta invazie rusă ne demonstrează că diplomația americană nu a mai avut soluții în acel context de la început de an 2022. Iar diplomația europeană a fost la același nivel de neputință. Dar trebuie să ne întrebăm dacă, într-un un context asemănător tot în Europa și tot cu Rusia ca agresor ce mai poate să facă diplomația americană ? Nu discut de capacitatea americană de a asigura garanții de securitate, pentru că aceasta este fermă și certă, ci de capacitatea de a gestiona amenințări mai ales în zona gri din Europa. În plus, pe lângă răbdarea strategică americană de astăzi, care continuă din 2014 de fapt, lucrurile se complică în contextul politicii interne americane. Nu putem exclude o nouă ”lebădă neagră” așa cum a fost asaltul asupra Capitoliului și evident impactul asupra politicii externe americane.
În concluzie, anul 2023 va fi mai complicat, mai periculos iar Europa se va califica cu siguranța la statutul de cea mai fierbinte regiune de pe glob.
Asa ar fi fost bine. Sa avem propria pozitie despre migratie in Europa.
Pentru ca migratia nu afecteaza doar spatiul Schengen. Mentalitatea asta ca e bine sa nu ne exprimam pe viabilitatea spatiului Schengen pentru ca nu suntem membri denota lipsa de strategie.
Adica vrem si noi in Schengen dar decidentii nostri hotarasc sa asistam pasivi la o dezbatere care vrea sa schimbe regulile jocului chiar in timpul candidaturii noastre. Adica „nu ne intereseaza cum va fi Schegenul si cum va funcționa in viitor, hai sa intram si dupa aia mai vedem”, cam asta facem de multi ani.
Suntem in sindromul candidatului etern.
Un exemplu este Victor Negrescu care declara ca „important este sa mentinem subiectul in atentie” pentru ca mai mult nu putem.
Ceva de genul, in exprimarea mea ” -Noi nu va deranjam cat modificati voi sistemul Schengen, dar sa nu uitati sa ne primiti si pe noi.”
Este interesant si argumentul cu banii pe care ii pierde Romania pentru ca nu este in Schengen. Ca se pierde timp la granita este adevarat dar uitam cat timp, bani si oportunitati de afaceri s-au pierdut pentru ca nu avem autostrazi.
Ideea ca brusc vom da o lovitura economica si ca dupa ce intram in Schengen „in 30 de zile” vom deveni o forta economica este iar o marota politicianista.
Cum gogoasa este si ideea ca dupa ce vom intra in Schegen Romania va putea sa participe din plin la reconstructia Ucrainei. Pai noi ne chinuim cu propriul nostru plan de reconstructie PNRR si acum venim cu pretentii sa participăm la reconstructia unui vecin de nustiu cate ori mai mare ca noi?
Pana nu intelegm ca trebuie sa avem dosare de negociere pregatite profesinist pe teme majore europene cu Olanda Austria Suedia si alte tari care pot specula conjunctura candidaturii noastre si ca la fiecare dosar ne trebuie cel putin „o centura de siguranta” nu vom putea securiza accesul nostru in Schengen.
Ar trebui luate toate dosarele europene de interes pentru Austria si analizate cu lupa. Daca chiar se pricep cei care sunt responsabili de afacerile europene de la noi ar trebui sa gaseasca o strategie da a nu lasa un interes austriac sa fie promovat fara ca Romania sa nu formuleze pozitie.
Coalitia PSD-PNL a tratat votul pe Schengen ca pe un trofeu electoral.
Daca ar fi fost tratat ca o prioritate strategica nu am fi avut actualul circ politic.
Un exemplu in acest sens.
In octombrie si noiembrie au existat luari de pozitii oficiale din partea premierului Nicolae Ciuca si a presedintelui K. Iohannis pe tema pregatirii votului din decembrie de la JAI. Nu doar ministrii de PNL au început sa comunice si sa faca lobi intens dar si europalamentarii PNL, PSD USR si altii. Si PSD si PNL calareau subiectul, inclusiv liderii de partid Ciuca si Ciolacu.
Intre timp, Olanda si Suedia au organizat dezbateri parlamentare cu vot, pe pozitia propriului guvern cu decizii, etc la noi se patina pe zona media.
Dupa esecul de la Consiliul JAI PSD a incercat sa capitalizeze electoral catastrofa dreptei.
Astfel, dupa vredict, pe 12 decembrie, Marcel Ciolacu, predesdintele PSD si Presedintele Camerei Deputatilor arunca vina in curtea Presedintelui K. Iohannis. Liderul PSD spune ca seful statului ar fi trebuit sa ceara mandat de la Parlament.
Adica Ciolacu stia oficial din octombrie de acest subiect si se trezeste pe 12 decembrie ca ce sa vezi nu s-a discutat in Parlament. Vorbim de Presedintele Camerei Deputatilor si de PSD care controleaza coomisiile de politica externa si de afaceri europene.
Marcel Ciolacu era obligat sa se autosesizeze.
Obligatia lui Marcel Ciolacu ca presedinte de Camera ar fi fost sa ceara oficial guvernului sa vina cu proiectul de mandat sa fie audiat, dezbatut iar presedintele K. Iohannis sa ceara Parlamentului un aviz pe mandat.
Ne explica cineva acesta sincopa parlamentara marca PSD PNL?
Lipsa de profesionalism, iresponsabilitate, oportunism electoral ?
daca Romania a avut un plan cu obiective diplomatice pe acest subiect.
daca Romania a facut din acest obiectiv o prioritate politica a guvernului,
daca MAE s-a gandit sau macar a incercat sa genereze un dialog la nivel inalt intre premierul Ciuca si Cancelarul Austriei,
daca amabsadorul roman a avut macar o singura intalnire directa bilaterala cu Cancelarul special dedicata pe aceasta tema.
daca din punct de vedere politic MAE ar fi propus demersuri, initative sau proiecte de acorduri, intelegeri bilaterale cu partea austriaca cu masuri asiguratorii reciproce pe tema Schegen.
daca MAE a avut o strategie de comunicare si diplomatie publica pe spatiul mediatic public al Austriei pentru a diminua imaginea negativa a Romaniei in Austria.
Din cele 28 de contacte inventariate de MAE ca fiind importante pe tema Schengen de fapt se vede lipsa noastra de strategie, nivelul modest al interactiunilor cantonate la nivel tehnic si local fara relevanta pentru nivelul deciziei strategice din Viena.
Singurul moment in care ambasadorul roman ajunge in preajma Cancelarului austriac este un eveniment public organizat de Franta. Vedeti mai jos.
Cu asa ceva nu se face lobi si este total neprofesionist sa nu reușești intr-un an sa interactionezi direct cu Cancelarul pe o tema prioritara.
Tot pe tema lobiului neprofesionist aflam ca doar pe 23 februarie 2022 Romania si Bulgaria reusesc sa constituie un grup parlamentar comun cu austriecii. Ce poti sa faci cu un grup constituit cu cateva luni inainte.
Din cronologia realizata de MAE NU reiese cat de mult s-a implicat diplomatia in facilitarea contactelor pe linia ministerelor de interne.
Din cronologia realizată de MAE NU reiese cat de mult a interacționat diplomatia romana cu presa austrica, cu spatiul public, cu formatorii de opinie si ce strategie de diplomatie publica a avut pe tema Schengen in Austria. Cati jurnalisti din Austria au fost informati de ambasada, cati au fost adusi in Romania si cati au scris despre Romania si Schengen ?
Cel mai pueril argument al MAE ar fi cel legat de o declaratie de la Forumul Salzburg, adica o declaratie neangajanta pentru guvernul austriac de la un eveniment public fara valoare pentru procesul lărgirii Schegen.
Poate ca este ocazie buna ca MAE si Guvernul sa mai analizeze aceasta linie de event-diplomacy facuta cu frenezie de Bogdan Aurescu si care nu tine loc de diplomatie bilaterala sau munca diplomatica mai putin spectaculoasa.
Draga MAE, cam putin si cam prea tarziu. Decizia de a trimite la presa aceasta cronologie nu face decat sa ne arata nivelul scazut la care a fost tratat subiectul Schengen. Dar aflam si care a fost strategia minsitrului Bogdan Aurescu sau care nu a fost.
