Europa înainte și după Summitul NATO de la Vilnius
Briefing profesional susținut de
dr. Claudiu Degeratu,
10 și 13 iulie 2023
Perioada de înscriere la briefing: 1- 9 iulie 2023.
Centrul Zona Vision lansează seria ”Briefing Profesional” care va cuprinde prezentări, conferințe și evenimente susținute de experți în relații internaționale, securitate și apărare. Aceste briefinguri au ca obiectiv general informarea și dezbaterea unor teme de actualitate pentru cei pasionați, jurnaliști, studenți și doctoranzi înscriși în programe post-universitare sau pentru cei care activează în instituții și organizații de profil.
PREZENTAREA BRIEFINGULUI
Briefingul se va desfășura conform principiului Chatham House, oricine participă la întâlnire este liber să folosească informațiile din discuție, dar nu are voie să dezvăluie cine a făcut vreun comentariu anume.
Briefingul explică contextul, tendințele, prioritățile, provocările și perspectivele imediate ale celui mai important eveniment NATO al anului, Summitul de la Vilnius din 11-12 iulie 2023. Modul în care NATO gestionează efectele conflictului din Ucraina, competiția strategică globală dar și imperativele adaptării și lărgirii Alianței și implicațiile pentru România vor fi unele dintre capitolele esențiale ale prezentării.
Briefingul va prezenta temele prioritare ale securității eurotlantice și modul în care NATO a pregătit o serie de răspunsuri, soluții și decizii la aceste provocări. Prezentarea va fi urmată de discuții care vor aprofunda, în mod flexibil, temele abordate sau cele asociate și care sunt de interes pentru participanți. Timpul total va fi de 2 ore din care expunerea va dura o oră, iar discuțiile o oră.
Pentru a oferi participanților un set de informații care să îi ajute să urmărească și să înțeleagă complexitatea acestui eveniment major din sfera securității euroatlantice. prezentarea este structurată în două sesiuni, prezentarea ante factum din 10 iulie și cea din 13 iulie post factum.
Taxa de înscriere pentru acest curs este de 200 de lei pentru studenți și de 250 de lei pentru restul participanților.
- Desfășurarea briefingului:
– Briefingul se va desfășura online, pe platforma Zoom.
– Durata totală va fi de patru ore împărțite în două întâlniri a câte două ore.
– Fiecare întâlnire va avea o parte de expunere și una de discuții și dezbateri.
- Descriere:
– Briefing ante factum- Miercuri, 10 iulie, 19:00- 21:00 – Securitatea euroatlantică și ecosistemul european de apărare
- Conflictul din Ucraina, securitatea europeană și problema reconstrucției.
- Transformare sau adaptare în ordinea europeană ?
- Agenda NATO și securitatea graniței de est.
- Provocări pentru regiunea Mării Negre și România.
- Agenda României pentru Vilnius.
- Briefing post factum – Joi, 13 iulie, 19:00 – 21:00 Summitul NATO de la Vilnius. Rezultate, evaluări, perspective imediate.
- Analiza deciziilor și a documentelor finale.
- Evaluarea deciziilor politice și militare
- Perspective imediate de implementare a unor decizii.
- Decizii relevante pentru România. Implicații pentru agenda națională.
După încheierea briefingului, participanții vor completa anonim online un chestionar de evaluare.
Dr. Claudiu Degeratu Bio
Claudiu Degeratu are un doctorat în relații internaționale și studii europene la Universitatea Babeș-Bolyai. Este director al Centrului Zona Vision și profesor asociat al Facultății de istoriei, Universitatea București unde predă cursuri de analiza conflictului international și tehnici de negociere diplomatică în situații de criză.
În perioada 1997-2010, Claudiu Degeratu a ocupat diverse funcții de conducere în Ministerul Apărării Naționale, inclusiv director general pentru politica de apărare și planificare, responsabil pentru politicile NATO și UE. De asemenea, a fost șeful Secției de apărare a Delegației Permanente a României la sediul NATO din Bruxelles. Activitatea sa se concentrează pe consultanță, cercetare științifică în domeniile relațiilor internaționale, securitate națională și internațională, NATO și UE. Claudiu Degeratu participă frecvent la conferințe, dezbateri TV și radio.
CONDIȚIILE DE ÎNSCRIERE PENTRU BRIEFING
Activitatea va avea loc online, pe platforma ZOOM.
Perioada de înscriere la curs: 1-9 iulie 2023.
Confirmarea participării la curs se face prin plata taxei de înscriere.
Taxa de participare se plătește integral, în avans, în contul:
ZONA VISION S R L
IBAN- RO53BTRLRONCRT0CK8879401
Swift – BTRLRO22
Participanții vor completa la rubrica de detalii plată: Numele și prenumele urmat de textul ”Taxa participare briefing”.
Înscrierea:
După efectuarea plății, participanții vor transmite confirmarea (un printscreen dupa extrasul de cont sau extras de cont atasat in format pdf) la email: contact@claudiudegeratu.ro
Persoanele înscrise vor primi de la organizatori:
– invitația cu linkul pentru înregistrarea în lista participanților și
– linkul pentru conectare la platforma Zoom pentru cele două briefinguri.
Taxa de înscriere pentru acest curs este de 200 de lei pentru studenți și de 250 de lei pentru restul participanților.
Data-limită a plății taxei de înscriere: 9 iulie 2023, ora 22:00.
Numărul celor care pot participa la acest curs este limitat la 50 de persoane
Important – informare privind colectarea datelor cu caracter personal
Organizatorul acestui eveniment este Centrul Zona Vision, email: contact@claudiudegeratu.ro reprezentat de Claudiu Degeratu.
Prin completarea formularului de înregistrare, vă dați acordul ca datele dumneavoastră de contact să fie colectate, prelucrate și stocate de organizatorul acestui eveniment, conform prevederilor Regulamentului UE 2016/679.
Datele cu caracter personal furnizate de dvs. prin acest formular (nume, prenume, e-mail, telefon, studii, profesie, vârstă) sunt colectate pentru a vă putea înscrie și participa la curs, precum și pentru a primi actualizări în legătură cu evoluția activităților Centrului Zona Vision.
Datele vor fi stocate pentru o perioadă de 24 luni. Aveți dreptul de a retrage consimțământul, dreptul de a solicita accesul la aceste date, ștergerea sau restricționarea prelucrării precum și dreptul de a face plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.