Autonomia școlii și scenariile colorate

Am citit articolul lui Viorel Panaite – Poate trece sistemul nostru de educatie publica de la „comanda-si-control” la autonomie? din Ziare/com

Sunt de acord cu articolul, in special pentru ca este clar

„Orice criza este o ocazie excelenta pentru o schimbare majora in orice domeniu, in orice sistem, inclusiv in scoala romaneasca. Acum – chiar in haosul inceperii acestui an scolar – Ministerul Educatiei are marea sansa sa imbunatateasca dialogul si calitatea conversatiilor cu scoala pe care o pastoreste.” 

Problema este alta, in conditii de criza, orice demers care vizeaza strategii pe termen lung risca sa nu fie perceput cum trebuie. Asa si cu articolul acesta, noi avem o criza care solicita solutii pe termen scurt si foarte scurt, oamenii sunt asa de stresati ca nu mai au timp sa asculte pe cei care spun ca ar fi bine sa folosim criza pentru a gestiona siobiective pe termen lung.

Autorul scrie ca „A fi autonomi inseamna sa stim sa cooperam constructiv cu cei din jur chiar si sub presiune, chiar si cu adversarii.”

Cu aceasta definitie nu sunt de acord. As face o analogie cu un robot.  Il vom programa noi sa coopereze cu o fiinta umana dar fiinta umana decide sa ii opreasca sursa de putere. Poti sa ai cel mai interactiv si perfomant si adaptativ robot din lume daca Ionescu il scoate din priza sau ii ia bateria atunci dispare autonomia si chiar robotul. Ce vreau sa spun, ati inteles deja. Autonomie insemana sa ai propriile obiective, propriile resurse si sa iti alegi regulile dupa care interactionezi pentru ati atinge propriile obiective.

Regulile pentru autonomie pot fi o problema mai ales cand discutam de raportul dintre puterea centrala, puterea locala si scoala. Resursele pentru autonomie sunt alta problema si evident ca vedem tensiunile in fiecare zi generate de accesul la aceste resurse. In sistemul acesta educational hipercentralizat supus presiunii crizei, ideea ca daca invatam unii de la altii si daca ne ascultam si cooperam am putea obtine mai multa autonomie este prea putin si prea tarziu. De fapt se dezvolta modele alternative de autonomie in conditii de competitie pentru resurse intre scoli care are la baza parghiile locale politice.

O scoala se descurcă mai bine si pare autonoma pentru ca de fapt are resurse politice si financiare, nu pentru pentru ca dezvolta nustiu ce parteneriate de cooperare sofisticate. Directorii de scoli au aceasta dilema: sa faca politica si sa obtina mai mult acces la resurse sau sa investeasca intr-un parteneriat local care nu le poate asigura rapid garantat nici sustenabilitate si nici dezvoltare pe termen lung? Daca adaugi criza pandemica la acest tablou lucrurile sunt clare cam ce prefera majoritatea directorilor. Vor astepta indicatii si resurse.

Mai vrea sa spun ceva. Initiativa celor 3 scenarii nu are legatura cu autonomia. De fapt ideea guvernului nici macar nu respecta legislatia existenta privind gestionarea riscurilor in institutiile publice, inclusiv scoli. Principalele acte normative care stau la baza reglementării Managementului riscurilor (MR) sunt următoarele:

Ø Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

Ø Ordinul Secretarului General al Guvernului nr. 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice;

Ø Ordinul Secretarului General al Guvernului nr. 201/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind coordonarea, îndrumarea metodologică şi supravegherea stadiului implementării şi dezvoltării sistemului de control intern managerial la entităţile publice;

Ø Legea nr. 174/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

In mod normal, conform legislatiei, prin februarie 2020 cel tarziu, MEC ar fi trebuit sa solicite scolilor sa isi actualizeze registrul riscurilor, sa isi revizuiasca Procedură de sistem privind managementul riscului atunci, nu mai tarziu, cand oficial aveam stare de alerta pentru risc pandemic. Asta este metodologia aprobata de guvern, ai valori de alerta la nivel national de risc pandemic, te apuci automat sa iti stabilesti o procedura, sau sa o revizuiesti pe cea existenta pentru a pune acceentul pe gestionarea efectelor pandemie la tine in scoala.

Este adevarat ca legislatia noastra nu ne ajuta prea mult cand riscul se transforma in amenintare dar chair si asa, cadrul legal existent este suficient pentru pregatire si implementare.

Tot in metodologie si in procedura, scolile au un capitol de gestionat:

5.3.2. Evaluarea riscurilor ……………………………………………………………..

5.3.3. Gestionarea riscurilor – strategie, monitorizare, revizuire …………………..

5.3.3.1. Identificarea, stabilirea şi implementarea tipului de răspuns la risc ………

Partea cu raspuns la risc sunt aceste scenarii „colorate” date de guvern. Si ele au fost concepute prost. Cei din MEC, MAI, CJ-uri, MS nu au inteles ca scolile, conform legislatiei, ar trebui sa isi elaboreze singure scenariile, nu sa le primeasca de la Ministerul Sanatatii doar pe baza indicatorului ratei de infectare la 1000/localitate.

Scenariile ar fi trebuit sa cuprinda evlauarea capacitatilor din scoli, evaluarea obiectivelor, evaluarea resurselor, diviziunea muncii si multe altele.

Ca ai un scenariu foarte prost, cand toti stau acasa, ca discutam de o prezenta prin rotatie sau prezenta integrala a elevilor, problema este de fapt alta, scoala trebuie sa faca pregatirea (solutii, planuri si resurse alocate) simultan pentru toate scenariile si sa isi stabileasca propriul mecanism de decizie privind aplicarea si tranzitia de la un scenariu la altul.

Daca se incepea din februarie probabil ca am fi avut destule scoli cu grad mai mare de autonomie. Acum scolile astepata rezultatele monitorizarii, dupa aia astepata decizia comitetului judetean de criza si dupa aia asteapta aprobarile de la MEC si evident astepata si banii si resursele.

Cata vreme regulile sunt facute si aplicate de alte entitati, scolie nu sunt nici autonome si nici pregatite de pandemie.

Incepe scoala, in stil neo-romanesc

In sistemul de educatie nu este haos este doar un inceput de an in stil neo-romanesc.

Stilul neo-romanesc in arhitectura stim ce inseamna:

Stilul neoromanesc reprezinta un amestec interesant de elemente rasaritene bizantine si motive arhitecturale si etnografice taranesti locale, precum si de anumite modele de arta otomana si chiar teme de renastere italiana tarzie.

Sursa aici

Stilul neo – romanesc in educatie este la fel, leit-poleit.

Sa le luam pe rand. Elementele rasaritene bizantine in educatie s-au vazut cand presedintele, premierul si ministrul educatiei s-au spalat pe maini de obligatia de a coordona activitatea scolara. Au dat indicatii, au facut sedinte de ochii lumii si au tras de timp mai bine de 6 luni.

Motivele arhitecturale si etnografice taranesti din educatie. Aici e clar, incepem scoala tot cu veceu in curte, fara apa curenta si fiecare aduce de acasa ce are prin ograda.

Modele de arta otomana. Cel mai bun exemplu de arta otomana in scoala romaneasca este lenea din managementul scolar judetean, inspectoratele scolare. O structura birocratica de acelasi nivel cu cel din directiile judetene de sanatate publica.

Teme de renastere italiana tarzie din educatia romaneasca le gasim mai mult pe la Cotroceni. Loc in care, un personaj ilustru, sta pe spezele unui mecena, statul roman, si lucreaza la opera vietii sale, Romania educata. Un proiect inutil, de cabinet, destinat unei elite restranse izolata de realitate romaneasca. Cam ca maestrii renasterii italiene tarzii, au pierdut din forta creativa a Renasterii si traiese din gloria maestrilor autentici.

Care este efectul stilului neo-romanesc ? Catastrofal pentru ca nu exista coerenta adminstrativa, ca daca am vrea sa vorbim de substanta, ne vom lua cu mainile de cap. Un exemplu.

Institutul national de sanatate publica a dat publicitatii raportul Situație rate de incidenta la nivel de localități . Un document in care se prezinta situatia pe localitati a ratelor de infectare. Formula este simpla, numar de infectari la 1000 de locuitori in localitate. repet, in localitate, nu pe strazi, nu pe cartiere, nu pe sectoare. In functie de rezultatul calculat ne incadram localitatea in scenariul verde, galben sau rosu. Pana aici pare frumos.

Care fost efectul ? Unul teribil de „neo-romanesc”. In Bucuresti nu vom incepe dupa un scenariu pe intreaga localitate ci vom incepe cu doua scenarii in localitate, galben si rosu. Am putea avea profesori care dimineata sa aiba ore la o scoala cu scenariul rosu iar dupa amiaza sa mearga la o scoala care functioneaza dupa scenariul glaben. Mai bine am incepe pe Bucuresti cu toate scenariile ca sa stim o treaba si sa le schimbam saptamanal ca sa nu ne plictisim.

Cum spuneam, pur neo-romanesc. Din doua una sau mai exact din trei una, ori Bucurestiul nu este o singura localitate, ori metodologia de la Institutul de sanatate este confuza ori scolile nu sunt pregatite cu toate scenariile si mai ales cele galbene.