Alternative history- Vasile Dincu in Guvernul General Ilie Ceausescu

Sa ne imaginam un 22 decembrie 1989 cu Generalul Ilie Ceausescu care preia puterea in calitate de Comandant suprem al Tarii de la fratior si asista in prezenta memebrilor Consilului Politic Superior al Armatei la instalarea noului ministru al Apararii, Vasile Dincu, din activul de partid, Centrul militar regional Cluj – Napoca, din esalonul 3 al Armatei a 4-a.

Vehiculul blindat pentru infanterie si „standardele” ministrului Les

Ministrul apararii, domnul Les, fost, chipurile, secretar de stat la armament, mai da o dovada de habarnism, ca sa fie treaba clara cine ne conduce in probleme de aparare.
A declarat ca „„Vorbim de un nivel de protecţie de cel puţin trei plus tunuri care să fie de cel puţin 30 de milimetri şi alte chestiuni care ţin, până la urmă de înzestrarea Armatei”

Mai ales partea cu „alte chestiuni care tin…” pare o superba analiza daca nu ar fi un stereotip deja ultracunoscut preluat din discursul premierului Grindeanu.

Nivel de protectie „trei” dupa standardul NATO STANAG 4569 „Protection Levels for Occupants of Logistic and Light Armored Vehicles” ar fi:

„Level 3
Kinetic Energy
7.62×51mm AP (WC core) at 30 meters with 930 m/s[1]
Angle: azimuth 360°; elevation 0-30°

Grenade and Mine Blast Threat
8 kg (explosive mass) Blast AT Mine:
3a – Mine Explosion pressure activated under any wheel or track location.
3b – Mine Explosion under center.

Artillery
155 mm High Explosive at 60 m
Angle: azimuth 360°; elevation: 0 – 30°”

Sa i se spuna ministrului ca la nivelul trei, te poti considera mare si tare doar la o situatie ca la Revolutia din 1989 cand Dan Iosif arunca cu scaune si la civili erau distribuite doar pistoale-mitraliera. Deci ministrul vrea niste TABuri ca acum 30 de ani.
Cam asta are si BTR-80-ul sovietic din 1986, nivel 3 si un tun de 30 mm asa cum cere si ministrul Les.

In schimb firma germana RMMV care va fi implicata in Romania a produs un vehicul blindat numit Boxer care porneste de la nivel 4 de protectie dupa standarde NATO, adica un vehicul care rezista si la actiunea unor „omuleti verzi”care au arme mult mai serioase: „According to ARTEC, the vehicle will withstand anti-personnel and large anti-tank mines of an undisclosed type under the wheel, platform or side attack. It has previously been stated that Boxer’s baseline armour is all-round resistant to 14.5 mm armour-piercing ammunition in accordance with STANAG 4569 Level 4. To increase survivability in case of armour penetration, the crew compartment is completely covered by an AMAP-L spall liner.”

Deci daca ministrul Les tot vrea sa vorbeasca de standarde NATO atunci trebuie sa stie ca in Ucraina, separatistii rusi au folosit 4 sisteme anti/tank: 9K111 Fagot, 9K115 Metis, 9K114 Shturm, 9M133 Kornet. Poate pune un consilier sa ii calculeze ce blindaj ne trebuie.
Ca sa fie mai clar ar trebui sa ne dorim un nivel 5 minim de protectie pentru vehiculul blindat de infanterie.

Spionita de la Armata ascunde altceva

La Baza 191 Logistică pentru Comunicații și Informatică din cadrul SMG si la Observatorul Militar se considera ca furnizorii externi de echipamente de comunicatii criptate, cum ar fi Harris, sunt periculosi pentru ca ne vand echipamente dar dupa aia ne spioneaza. Vorbim de furnizori care au asigurat comuncatiile soldatilor romani in Afganistan ani de zile. Autorul articolului, domnul Mocanu lanseaza un scenariu in care o firma americana ne poate vinde secretele pe bani, scenariu sugerat de cei de la Baza logistica. Stim, cei care am mai fost in domeniu, ca logistica nu este punctul nostru forte dar mai stim ca foarte rapid trebuie sa asiguram logistica integrata pentru NFIU si HQ Diviziei multinationale si pentru posibila noastra Brigada 2 operationalizata ca sa fie usor integrata, inclusiv pe comuncatii criptate cu structurile NATO si americane din Romania. Probabil urmatorul articol va fi despre cat de periculos este pentru soldatul roman sa fie integrat cu americanii si cei din NATO pentru ca ne vor spiona. Noi nu a fost in stare nici in zece ani sa producem industrial un transportor blindat nou ce sa mai vorbim de sistem militar national de comunicatii criptate 100 % productie autohtona omologat, testat, respectand niste standarde. Articolu pare un semnal ca actuala conducere militara si politica a MApN va renunta la multe achizitii cu parteneri externi, nu din considerente politice ci mai degraba din motive economice. Tactic vor fi amante sau incetinite multe programe anuntate in 2014, 2015, 2016.
Nu asa se promoveaza. In 2015 MApN a declarat ca intentioneaza sa participe, declara domnul Motoc: „Pe baza analizelor interne, Ministerul Apărării Naţionale a transmis intenţia de participare la 36 de proiecte din cele 130 de proiecte active la nivelul Alianţei în cadrul Smart Defence.” Intrebarea mea este daca Baza 191 Logistică pentru Comunicații și Informatică participa la macar unul dintre cele 36 proiecte ? ce initiative a avut ? si ce rezultate a obtinut ? Rugamintea mea este sa imi raspundeti repede sa nu apuce sa plece chiar toti ofiterii ITsti la vreo multinationala cu tot cu „Enigma noastra” Oricum se apropie bilantul si eram curios…
Cititi si va minunati

„Enigma” noastră

Postez si textul integral in caz ca dispare …

Oricât de surprinzător ar suna, la o bază logistică din Armata României se realizează, în urma cercetării științifice, aparatură de ultimă generație.

Mașina de criptare a comunicațiilor folosită de germani în cel de Al Doilea Război Mondial și-a meritat, pe bună dreptate, numele de Enigma. Mai mult decât atât, mesajele interceptate de aliați au fost o enigmă în adevăratul sens al cuvântului, până când un grup de cercetători britanici, conduși de matematicianul Alan Turing, au reușit, pe baza unui algoritm, să le descifreze. Și, în mod evident, pe marginea acestui subiect s-a discutat îndelung de câteva decenii încoace.

Dacă despre reușita echipei lui Turing se spune că a scurtat durata războiului cu aproximativ doi ani, probabil că și mai importantă a fost lecția învățată în ceea ce privește necesitatea păstrării secretelor, fie ele militare, economice sau de altă natură.

Însă acum nu mi-am propus să reiau o poveste destul de cunoscută, ci doar să explic, prin intermediul acesteia, cum se poate realiza securizarea transmiterii datelor și informațiilor militare, la standarde înalte și cu bani puțini. Mai ales astăzi, când informațiile circulă mai iute ca gândul și se investesc sume impresionante în acest domeniu, fie că este vorba despre mediul militar sau civil.

Deși armatele moderne utilizează aparatură performantă de comunicații și informatică, majoritatea echipamentelor sunt produse de firme specializate în această industrie, precum Thales (Panther) sau Harris.

Foto: Marius Mocanu

Și nu este neapărat un lucru rău, dacă privim acest fapt prin prisma interoperabilității. Dar ce se întâmplă atunci când, așa cum scrie pe vechile telefoane de campanie, inamicul ascultă(și de asta nu ne îndoim)? Iar posibilitatea ca acesta să dețină echipamentul pe care noi îl utilizăm este destul de mare, pentru că pe producător nu îl interesează cui îi vinde produsele, atâta timp cât primește suma de bani potrivită.

Mai mult decât atât, vă propun un scenariu simplu, și fictiv, care mi-a fost dat ca exemplu de militarii Bazei 191 Logistică pentru Comunicații și Informatică. Potrivit acestuia, să presupunem că armata română cumpără aparatură de transmisie securizată a datelor, de la o companie cu tradiție în producerea unor astfel de echipamente. Dar aceasta, pe de altă parte, păstrează o portiță deschisă spre accesul la informațiile și datele transmise prin aparatura produsă de angajații săi. Și poate că nici măcar nu o face intenționat. Însă, cunoscându-i punctele puternice și slabe ale acesteia, știu cum să acționeze pentru a-și atinge scopurile.

Așadar, armata nu poate fi sigură de secretizarea informațiilor și datelor pe care le transmite. Între timp, datorită conjuncturii nefavorabile, țara noastră intră într-un conflict cu un stat oarecare. Dar furnizorul nostru de echipamente de comunicații primește o ofertă de nerefuzat din partea adversarului, tocmai pentru a le deschide acea portiță. În acest fel, orice acțiune a armatei noastre este compromisă, iar inamicul este mereu cu un pas în față. În mod evident, conflictul nu s-ar fi terminat bine pentru noi. Așadar, ce ne dorim?

„Suntem un grup mic de oameni, care încercăm să punem în practică ceea ce am învățat, fie în școlile pe care le-am urmat, fie din experiența dobândită aici, lovindu-ne de diferite probleme. Așa am realizat că, pe lângă mentenanță, putem proiecta și produce aparatură de comunicații și informatică la cele mai înalte standarde.” – Sublocotenent ing. Ovidiu Cazan.
Foto: Marius Mocanu

Să cumpărăm aparatură de comunicații sau să investim în producerea acesteia cu propriile forțe? Să creăm propriile noastre Enigme moderne?Asta ca să nu luăm în considerare și costurile reduse, deci economia pe care am face-o construindu-ne singuri echipamentele, completează această ipoteză Bogdan Pierșinaru, unul dintre informaticienii Bazei 191, locul în care această idee chiar a fost pusă în practică.

Trebuie să recunosc că am fost surprins de realizările militarilor unei baze logistice, în domeniul cercetării științifice și al producției de tehnologie de vârf. Dar am descoperit acolo, într-o unitate obișnuită, un grup de oameni neobișnuiți.

În primul rând, diferențele de vârstă dintre membrii acestuia îmi ridicau semne de întrebare. Păi cum să lucreze cei mai tineri cu cei mai vechi din unitate? Apoi am înțeles că, de fapt, era mixul perfect dintre entuziasm și experiență sau dintre dorința de afirmare și cea de a lăsa ceva în urmă.

„În atelierele noastre putem construi aparatură de comunicații și informatică performantă, la prețuri cu mult mai mici decât ceea ce oferă piața. În plus, tot noi suntem capabili să asigurăm mentenanța acesteia, fără costuri suplimentare.” – Maistru militar principal Gheorghiță Nedelcu.
Foto: Marius Mocanu

Activitatea lor a început doar de câțiva ani, timp în care lucrurile au mers din ce în ce mai bine.

La început aveam cunoștințele teoretice, dar neavând experiență, nu știam cum să le punem în practică. Am primit ajutor și ușor, ușor am ajuns să ne descurcăm binișor. Și, acum, chiar cred că acesta este locul perfect pentru tinerii absolvenți care vor să fure sau să învețe meserie, precizează sublocotenentul ing. Ovidiu Cazan. Iar colegii săi îl aprobă în unanimitate.

Am aflat, ulterior, că munca lor a început să devină apreciată și recompensată conform posibilităților sistemului din care fac parte, deși, uneori, poate că ar fi meritat mult mai mult. Însă, chiar și așa, problemele de atragere a personalului îi lovesc și pe ei, mai ales că specialiștii de care au nevoie (strungari, sudori sau lăcătuși) sunt greu de găsit chiar și în mediul civil.

Și ar mai fi multe de zis despre Baza 191 Logistică pentru Comunicații și Informatică. Sau, mai bine spus, despre oamenii acesteia. Dar cum rândurile paginii de ziar nu sunt nelimitate, mă văd nevoit să închei aici. Deocamdată! Pentru că, în unul dintre numerele următoare ale Observatorului militar, voi reveni cu alte subiecte interesante din această mică unitate.