Oricât de surprinzător ar suna, la o bază logistică din Armata României se realizează, în urma cercetării științifice, aparatură de ultimă generație.
Mașina de criptare a comunicațiilor folosită de germani în cel de Al Doilea Război Mondial și-a meritat, pe bună dreptate, numele de Enigma. Mai mult decât atât, mesajele interceptate de aliați au fost o enigmă în adevăratul sens al cuvântului, până când un grup de cercetători britanici, conduși de matematicianul Alan Turing, au reușit, pe baza unui algoritm, să le descifreze. Și, în mod evident, pe marginea acestui subiect s-a discutat îndelung de câteva decenii încoace.
Dacă despre reușita echipei lui Turing se spune că a scurtat durata războiului cu aproximativ doi ani, probabil că și mai importantă a fost lecția învățată în ceea ce privește necesitatea păstrării secretelor, fie ele militare, economice sau de altă natură.
Însă acum nu mi-am propus să reiau o poveste destul de cunoscută, ci doar să explic, prin intermediul acesteia, cum se poate realiza securizarea transmiterii datelor și informațiilor militare, la standarde înalte și cu bani puțini. Mai ales astăzi, când informațiile circulă mai iute ca gândul și se investesc sume impresionante în acest domeniu, fie că este vorba despre mediul militar sau civil.
Deși armatele moderne utilizează aparatură performantă de comunicații și informatică, majoritatea echipamentelor sunt produse de firme specializate în această industrie, precum Thales (Panther) sau Harris.

- Foto: Marius Mocanu
Și nu este neapărat un lucru rău, dacă privim acest fapt prin prisma interoperabilității. Dar ce se întâmplă atunci când, așa cum scrie pe vechile telefoane de campanie, inamicul ascultă(și de asta nu ne îndoim)? Iar posibilitatea ca acesta să dețină echipamentul pe care noi îl utilizăm este destul de mare, pentru că pe producător nu îl interesează cui îi vinde produsele, atâta timp cât primește suma de bani potrivită.
Mai mult decât atât, vă propun un scenariu simplu, și fictiv, care mi-a fost dat ca exemplu de militarii Bazei 191 Logistică pentru Comunicații și Informatică. Potrivit acestuia, să presupunem că armata română cumpără aparatură de transmisie securizată a datelor, de la o companie cu tradiție în producerea unor astfel de echipamente. Dar aceasta, pe de altă parte, păstrează o portiță deschisă spre accesul la informațiile și datele transmise prin aparatura produsă de angajații săi. Și poate că nici măcar nu o face intenționat. Însă, cunoscându-i punctele puternice și slabe ale acesteia, știu cum să acționeze pentru a-și atinge scopurile.
Așadar, armata nu poate fi sigură de secretizarea informațiilor și datelor pe care le transmite. Între timp, datorită conjuncturii nefavorabile, țara noastră intră într-un conflict cu un stat oarecare. Dar furnizorul nostru de echipamente de comunicații primește o ofertă de nerefuzat din partea adversarului, tocmai pentru a le deschide acea portiță. În acest fel, orice acțiune a armatei noastre este compromisă, iar inamicul este mereu cu un pas în față. În mod evident, conflictul nu s-ar fi terminat bine pentru noi. Așadar, ce ne dorim?

- „Suntem un grup mic de oameni, care încercăm să punem în practică ceea ce am învățat, fie în școlile pe care le-am urmat, fie din experiența dobândită aici, lovindu-ne de diferite probleme. Așa am realizat că, pe lângă mentenanță, putem proiecta și produce aparatură de comunicații și informatică la cele mai înalte standarde.” – Sublocotenent ing. Ovidiu Cazan.
Foto: Marius Mocanu
Să cumpărăm aparatură de comunicații sau să investim în producerea acesteia cu propriile forțe? Să creăm propriile noastre Enigme moderne?Asta ca să nu luăm în considerare și costurile reduse, deci economia pe care am face-o construindu-ne singuri echipamentele, completează această ipoteză Bogdan Pierșinaru, unul dintre informaticienii Bazei 191, locul în care această idee chiar a fost pusă în practică.
Trebuie să recunosc că am fost surprins de realizările militarilor unei baze logistice, în domeniul cercetării științifice și al producției de tehnologie de vârf. Dar am descoperit acolo, într-o unitate obișnuită, un grup de oameni neobișnuiți.
În primul rând, diferențele de vârstă dintre membrii acestuia îmi ridicau semne de întrebare. Păi cum să lucreze cei mai tineri cu cei mai vechi din unitate? Apoi am înțeles că, de fapt, era mixul perfect dintre entuziasm și experiență sau dintre dorința de afirmare și cea de a lăsa ceva în urmă.

- „În atelierele noastre putem construi aparatură de comunicații și informatică performantă, la prețuri cu mult mai mici decât ceea ce oferă piața. În plus, tot noi suntem capabili să asigurăm mentenanța acesteia, fără costuri suplimentare.” – Maistru militar principal Gheorghiță Nedelcu.
Foto: Marius Mocanu
Activitatea lor a început doar de câțiva ani, timp în care lucrurile au mers din ce în ce mai bine.
La început aveam cunoștințele teoretice, dar neavând experiență, nu știam cum să le punem în practică. Am primit ajutor și ușor, ușor am ajuns să ne descurcăm binișor. Și, acum, chiar cred că acesta este locul perfect pentru tinerii absolvenți care vor să fure sau să învețe meserie, precizează sublocotenentul ing. Ovidiu Cazan. Iar colegii săi îl aprobă în unanimitate.
Am aflat, ulterior, că munca lor a început să devină apreciată și recompensată conform posibilităților sistemului din care fac parte, deși, uneori, poate că ar fi meritat mult mai mult. Însă, chiar și așa, problemele de atragere a personalului îi lovesc și pe ei, mai ales că specialiștii de care au nevoie (strungari, sudori sau lăcătuși) sunt greu de găsit chiar și în mediul civil.
Și ar mai fi multe de zis despre Baza 191 Logistică pentru Comunicații și Informatică. Sau, mai bine spus, despre oamenii acesteia. Dar cum rândurile paginii de ziar nu sunt nelimitate, mă văd nevoit să închei aici. Deocamdată! Pentru că, în unul dintre numerele următoare ale Observatorului militar, voi reveni cu alte subiecte interesante din această mică unitate.