
Intenţia declarată oficial de Partidul Comunist Chinez de a elimina regula celor două mandate a câte 5 ani pentru deţinătorul preşediniţiei pune capăt unei perioade politice care a început în 1989.

Intenţia declarată oficial de Partidul Comunist Chinez de a elimina regula celor două mandate a câte 5 ani pentru deţinătorul preşediniţiei pune capăt unei perioade politice care a început în 1989.
Câteva gânduri cam disparate după lectura articolului lui Teodor Baconschi – Cele două Românii de pe Contributors.
Planul Macron pentru Europa , acum realizez, l-am anticipat în planificare încă din 12 martie 2017, atunci când am scris pentru Grupul USR analiza Cartea Albă privind viitorul Europei- Evaluarea scenariilor şi implicaţiile pentru România.
Vezi mai jos.
De al stiripesurse aflam ca MApN apasa pe aceleratie, adica a inceput o serie de intrevederi cu diferite agentii si autoritati, lucru de apreciat dar si de criticat.
MAPN a discutat cu Consiliul Concurenței și cu ANAP despre înzestrarea armatei
Continuă să citești Inzestrarea Armatei. Faza pe discutii si convorbiri