Dupa primul tur al alegerilor prezidentiale din Republica Moldova putem spune ca avem un rezultat favorabil curentului proeuropean. Maia Sandu este pe primul loc, Igor Dodon pe la doilea iar candidatii unionisti pe ultimile locuri cu procente infime. Acum este un bun prilej pentru un scurt comentariu pe un subiect „drag” noua, romanilor, geopolitica aplicata Moldovei. Dar sa revenim la alegeri.
Dupa acest prim tur de alegeri putem intelege cat de mult a contat ca Maia Sandu si-a facut propriul partid, ca a acceptat sa construiasca aliante si ca si-a asumat pozitia de premier intr-un context care parea nefavorabil. Fiecare etapa in parte avea mai multe riscuri decat avantaje si oportunitati, insa luate in ansamblu, ca parcurs politic, putem vedea ca efortul, lipsit de spectaculozitate geopolitica, a generat un sprijin politic mai mare decat pentru curentul promoscovit. Nu s-a obosit sa vorbeasca toata ziua despre jocul geopolitic, despre confruntarea geopolitica si despre importanta geopolitica a Republicii Moldova. La acest nivel de sprijin popular Maia Sandu face si geopolitica nu doar politica. Un grup de comentatori din Romania ii reprosau ca ignora „paradigma geopolitica”, ca nu are discurs anti-Moscova, ca nu trebuie sa vorbeasca despre coruptie, oligarhi, integrare europeana. Uite ca se demonstreaza ca Maia Sandu a avut un discurs perfect adaptat electoratului din Moldova si ca mesajele pro-europene au ecou in randul alegatorilor.
Intre a se lupta declarativ cu Moscova pe Facebook si pe pagini pro-unioniste sau ultra-unioniste si a convinge direct electoratul din Moldova ca merita votata, Maia Sandu a ales ultima varianta. Din motivul simplu ca geopolitica, la modul cum i se cerea sa faca si este inteleasa de unii, este o ideologie si se face bine mersi din birou, in fata unui monitor si a unei camere de filmare si cam la atat se rezuma „paradigma geopolitica” a afacerilor din Moldova.
Acum este un bun prilej pentru a lamuri cateva lucruri legate de limitele „paradigmei geopolitice” in care a fost introdusa Moldova de cativa comentatori.
1. „Republica Moldova este un spatiu de confruntare cu Moscova”. Ca spatiu ex-sovietic cu semnificatie strategica Moldova este ca importanta mult in urma Ucrainei si a Georgiei. Nu are iesire la zone maritime, nu controleza accesul spre zone importante cum ar fi Caucazul, Mediterana sau alte zone de interes rusesti. Dupa 2015, geopoliticenii nostri s-au chinuit sa convinga lumea ca e posibil un scenariu de expansiune rus in sudul Ucrainei cu doua directii de actiune, din Crimeea si Transnistria dar totul a ramas la nivel de speculatii.
Din punct de vedere ideologic si comunicational, acceasi „paradigma” se chinuie cu propaganda rusa de cativa ani. In Romania si Moldova „confruntarea comunicationala „ cu Moscova totul se rezuma la niste tentative de analize firave, mai curand niste rezumate, de fapt niste simple specimene de revista presei. Cam acesta este nivelul. Se ia un articol din presa pro-moscovita si se face un rezumat despre „narativul” anti-romanesc sau anti-moldovenesc si dai si lupta. Si dupa aia curg newsletterele cu aceste rezumate inutile. Impact zero.
La nivel decizional, „paradigma confruntarii” merge pe un stereotip pe care il stim. Cu exceptia fostilor lideri ai defunctei grupari pro-unioniste, toti decidentii din Republica Moldova ajunsi la putere sunt de fapt oamenii rusilor. Ultima interpretare care o vizeaza pe Maia Sandu e ca in calitate de premier a oferit un control strategic care favoriza Moscova. Dar cat a fost premier Maia de fapt a slabit controlul Rusiei, mult mai mult decat a a facut orice lider din gruparea pro-unionista. Sprijinul european castigat de Maia a fost de fapt prima batalie castigata cu Moscova. Partizanii paradigmei geopolitice mai spun ca de fapt Moscovei ii convine ca in Moldova UE sa aduca bani iar Putin sa controleze politic situatia. Nimic mai fals, cazul Ucrainei este exemplul perfect. Si acolo se spera ca se puteau acomoda interesele Federatiei Ruse cu interesele UE si vedem acum unde s-a ajuns. Parghia economica europeana in Moldova va fi imposibil de controlat politic de la Moscova iar influenta economica europeana va creste in Moldova si Ucraina spre dezavantajul Moscovei.
2. „Cei peste 30 de ani de independenta ai Republicii Moldova nu reprezinta nimic din perspectiva paradigmei geopolitice”. Aceasta ar fi a doua mare limita a paradigmei geopolitice. Sa crezi ca in 30 de ani totul a ramas incremenit ca la destramarea URSS. Cu o mana de patrioti moldoveni visand si lutpand pentru unirea cu Romania, chiar si prin poduri de flori si cam atat. Sa ignori faptul ca noile generatii de moldoveni sunt diferiti de vechea generatie este o greseala strategica. Iar aceasta abordare ingusta blocheaza orice efort de a gasi solutii adaptate situatiei reale din Moldova. Liderii precum Maia Sandu si Andrei Nastase nu pot fi intelesi in paradigma geopoltica pentru ca in sine modelul nu mai poate fi inteles in conditiile actuale. Tinerele generatii vor alege liderii care ii reprezinta, schimbarea a avut loc in toata Europa. Cine credea in 1997 sau 2004 ca vom avea schimbari dramatice in spectrul politic din Romania. Acum mai avem un singur partid istoric si acela stampilat USL adica extrem de ambiguu din punct de vedere ideologic.
Bombardati cu paradigma geopolitca cine din Romania ar fi crezut acum 10 ani ca tabara pro-unionista va disparea politic de la paraghiile puterii din Chisinau? Majoritatea credeau ca in timp, noua generatie va sprijini aceasta tabara si a fost o credinta gresita. Pentru paradigma geopolitica ideea de a te confrunta cu ceva nou in politica sau societate e echivalent cu implicare a Moscovei si asta blocheaza orice analiza sau discutie despre cauzele reale ale unor evolutii din Republica Moldova. Ideea de a discuta despre evolutii economice, coruptie, probleme sociale si noile asteptari sociale sunt neimportante pentru sustinatorii paradigmei geopoltice. Din transeele confruntarii cu Moscova orice nou subiect ne-geopolitic sufera doua tratamente. Ori intra la categoria „noua directie de actiune a Moscovei” ori la categoria „naivitati locale cu statut de vulnerabilități”. Bref, paradigma geopolitica ignora aproape total evolutia Republicii Moldova ca stat independent si asta ne duce ultima parte a comentariului nostru.
3. „Republica Moldova nu poate scapa de influenta Rusiei decat prin unirea directa cu Romania sau indirect prin intrarea in NATO si UE.” Ideea de a considera Republica Moldova un spatiu de interes strategic pentru Romania sau pentru marile puteri care pot acorda un nou statut Republicii Moldova ridica mai multe probleme. Prima ca ignora evolutia interna din Republica Moldova. Sustinatorii paradigmei geopolitice ignora chiar lectia Marii Uniri. Al doilea aspect, Romania din 1990 incoace a refuzat sau a evitat sistematic sa abordeze problema unirii la nivel de stat. Partizanii geopolitici explica asta prin faptul ca marile puteri s-au opus ideii dar nu explica de ce nu a existat vointa politica in Romania si Moldova. Daca totul s-ar explica prin faptul ca Ion Iliescu si FSN/PSD au fost impotriva atunci de ce nici Emil Constantinescu nu a ridicat problema pe tapet? Daca in anii 90 si Romania si Moldova erau sub influenta Rusiei, ce a impiedicat Romania dupa intrarea in NATO si UE sa initieze demersul? Raspunsul il stim, nimeni nu vede cu ochi buni o Romanie care cere alipirea de teritorii. Nu acesta este modelul european la care am aderat. Nici Moldova nu vede cu ochi buni unirea. Se vede acum la aceste alegeri prezidentiale, cand candidatii unionisti iau procente foarte mici, mult sub procentele vehiculate de studii care prezentau un curent pro-unionist consistent. Votantii nu se indentifica cu liderii unionisti si ar trebui sa fie o premisa de luat in calcul pentru politica externa a Romaniei.
Cateva remarci finale. O paradigma geopolitica nu are nimic negativ in ea in schimb transformarea ei in discurs propagandistic poate genera o lovitura de bumerang pentru emitent. Daca aplici acesta paradigma aiurea pentru spatii nerelevante geopolitic evident ca ajungi la interpretări trase de par iar daca reușești sa o transformi in linie oficiala de politica externa atunci se va merge din esec in esec dand vina cand pe Moscova cand pe interesele obscure al unor puteri. In comparatie cu geopolitica, realismul ajuta mai mult pentru ca discuta echilibrat interesele dar si sursele de putere, iar Romania nu a avut o politica externa realista fata de Republica Moldova. Bucurestiul nu a reusit sa controleze si sa demonstreze ca poate gestiona la nivel de surse de putere relatia cu Republica Moldova.
O parte buna a paradigmei geopolitice este ca pozitioneaza Romania corect in arhitectura de securitate europeana dar nu reuseste sa evalueze agenda de securitate nationala prin acesta prisma si nici nu gaseste solutii altele decat cele care rezulta din jocul marilor puteri. Pragmatic vorbind ar mai fi o parte buna, paradigma geopolitica ne arata si cum evolueaza profilul strategic al Romaniei si identifica limitele si esecul modelului de „Bucuresti-lider regional” promovat asiduu in politica noastra externa. Esecul Romaniei in relatie cu Republica Moldova, esec bazat pe modelul paradigmei geopolitice aplicata de decidentii romani, este testul major pierdut al tezei ca Romania are potential de lider regional. Despre solutii si alternative la paradigma geopolitica voi scrie cu alta ocazie, probabil dupa turul 2 al alegerilor din Republica Moldova.
