Am citit un foarte bun comentariu al lui Nicu Popescu despre politica europeana si declinul Rusiei – Why the EU should stop waiting for the Godot of Russian decline
Un punct de vedere absolut pertinent al lui Nicu Popescu. In viziunea sa europenii nu pot paria pe declinul Moscovei, dimpotriva, ar trebui sa interactioneze strategic. Autorul apreciaza ca multi lideri europeni considera ca Rusia este o putere in declin si din aceasta cauza prefera „rabdarea strategica”. Sa asteptam ca Moscova sa faca implozie.
Pledoaria lui Nicu Popescu bazata pe analogii cu evolutia istorica a altor puteri este ca avem state cu declin liniar dar avem si state cu o evolutie ciclica, state care depasesc faza de declin si care recupereaza din putere si influenta in etape mai lungi sau mai scurte. Ar fi si cazul Moscovei.
Ce nu ne spune Nicu este daca Europa poate sa genereze o interactiune strategica alta decat rabdarea strategica ?
Vedem ca Germania are o abordare strategica cu Rusia, poate au si Franta, UK si Polonia.
Aceasta ar fi o explicatie de ce altii lideri europeni prefera rabdarea strategica atata timp cat tari europene puternice au o interactiune strategica in plan bilateral.
Pentru moment in Europa, interactiunea strategica ramane, mai ales pentru Rusia, Germania, Franta, UK, o problema de bilateralism.
Asa cum speram ca Rusia va intra in declin asa speram si ca UE va deveni o putere geopolitica undeva in viitor. Pana atunci relatiile bilaterale regleaza o parte din nevoia europenilor de a avea o politica activa cu Moscova.
Iar predictia privind declinul Moscovei ar putea fi doar un motiv de suprafata invocat pentru ca este convenabil si justifica politicile externe nationale de diferite orientari, mai pro sau mai anti rusesti.
Concluziile mele.
Lipsa de interactiune strategica europeana cu Rusia se bazeaza doar partial pe predictia ca Rusia va intra in declin. Mai sunt si alti factori care explica acest deficit. Interesele nationale, istoria relatiilor bilaterale, dependenta economica.
Indiferent ce se intampla cu Rusia in viitor, europenii nu pot sta indiferenti fata de lipsa lor de viziune strategica dar mai ales la divergentele dintre diferiti actori nationali.
Nu putem cere europenilor sa stabileasca o interactiune strategica cu Rusia fara o maturizare geopolitica a Europei. Pana atunci vor coexista mai multe directii. Un trend de inactiune strategica, interacțiuni bilaterale dominante din partea Germaniei, Frantei etc. si o eterogenitate neutra din partea tarilor mici.
