Summitul Trump-Xi: cine impune termenii

Pe 24 septembrie, Xi Jinping ajunge la Casa Albă, pentru prima oară după unsprezece ani. Până atunci public cinci texte, câte unul pe zi, fiecare dedicat unui dosar de pe agenda întâlnirii. Primul, cel de față, se ocupă de limbajul convenit între cele două capitale și de cine l-a stabilit. Al doilea, de termenul de 10 noiembrie, când expiră în aceeași zi armistițiul tarifar și suspendarea controalelor chineze la exportul de pământuri rare. Al treilea, de cursa tehnologică și de subiectele care nu ajung niciodată în comunicate. Al patrulea, de Taiwan, pe care Beijingul îl tratează drept condiția întregii relații. Al cincilea, de ce înseamnă toate acestea pentru Europa și pentru România.

Continuă să citești Summitul Trump-Xi: cine impune termenii