Pentru Teodorovici, ministrul Finantelor, treburile merg bine cu conditia ca managerii de spital sa uite de fondurile europene. Acesti manageri trebuie sa stie ca banii vin de la Teodorovici. Sedinta asta de umilire si dresaj administrativ a fost una publica si avea ca tema problemele din sistemul sanitar.
Uitați domne de spaţiul ăsta, de bani europeni, nu există bani europeni, există o sursă de venit la bugetul de stat şi punct. Regulile le facem noi în ţară şi ne asumăm dacă vrei sau nu să plătim din bani europeni.
Nu există bani europeni, există sursa de venit la bugetul de stat și punct.
Observati, accentul este pe „regulile” pe care le face Teodorovici in tara. Ne arata banii, dar trebuie sa acceptam regulile. Parca era vorba de respectarea prevederilor din programele operationale? Sau poate nu.
Insa intre timp aflam si cum merg treburile la Comisia nationala care se ocupa cu acreditarea spitalelor noastre.