Opozitia intre unificare, coordonare si defilare

Am citit articolul lui Daniel Funeriu – Despre inutila uniune a “dreptei” (care nu e dreapta) şi soluția pentru ínvingerea PSD care în esență pledeaza pentru identificarea unui model de interactiune intre partidele de opozitie pornind de la 2 premise.
1. Ca nu exista premise pentru unificare pentru aceste partide. Si ne dă autorul 3-4 argumente solide: nu exista o baza ideologica de unificare, in Europa nu se mai poarta bipolarimul, fruntasii partidelor nu au o chimie personala, se inteleg ca soarecele cu pisica, diferente intre bazinele electorale.
2. Ca exista premise de coordonare pornind de la complementaritatea punctelor tari pe aria de competente din partide.

Pornind de la aceste premise, Daniel Funeriu concepe o strategie de coordonare care are la baza cateva etape.

a. Ca europarlamentarele ar fi zona de maxim combat electoral la nivel strategic si tactic intre aceste partide.

b. La prezidentiale ar fi zona de minim combat electoral la nivel tactic in primul tur si de coordonare strategica in turul doi.

c. La locale maxim de coordonare electorala strategica  pentru castigarea locului primar si minim de combat tactic pentru majoritati in consilii judetene.

d. La generale maxim de coordonare strategica si tactica prin definirea unei strategii comune, destul de neclar ce intelege Funeriu prin linii de forta si mesaj. Citez:  ”Așadar a doua zi după localele din 2020 partidele trebuie să stabilească câteva linii de forță precum și un mesaj comun foarte simplu: ”niciunul dintre noi nu va colabora cu PSD pentru guvernare, suntem 100% cu fața spre vest și respingem populismele”

Cateva observatii

Am impresia ca Funeriu nu face distinctia intre coordonare si colaborare. Ce propune el ar fi mai mult colaborare. In special pentru locale si general modelul amesteca elemente de coordonare informala cu colaborari tactice. Ar fi si asta o solutie insa nu trebuie sa ignoram cateva probleme.

Prima, ca partidele noastre se coordoneaza informal doar pe mize punctuale nu pe lupte electorale la nivel national.

A doua, pentru a evolua de la simpla colaborare la coordonare ar fi nevoie de un parcurs pozitiv fara combat intre partidele de opozitie inca de la prima etapa, cea a alegerilor europarlamentare pentru ca asa se construieste un nivel de incredere pentu etapa finala, alegerile generale unde se doreste castigarea majoritatii.

In ecuatie nu este introdus UDMR si, in general, nu ar trebui ignorat ca o coordonare prelectorala asigura o buna baza de negociere postelectorala.

Ar fi greu de vandut electoratului ideea de coordonare informala pe anumite etape combinata cu zone de maxim combat pe alte etape si sa speri ca la generale brusc oficializezi coordonarea pentru un numar de voturi. Este nevoie de mai mult timp pentru a avea un grup de votanti total diferiti si care sa nu fie confuzi despre ce vor de fapt partidele de opozitie.

In comparatie cu colaborarea, coordonarea are un mare atu, trebuie sa construiesti o interfata politica. Daca Funeriu propune o coordonare informala atunci interfata politica va fi mai usor de atacat mediatic, nu sunt sanse sa se dezvolte un nivel acceptabil de incredere si sunt sanse de dezertare pentru ca totul se petrece in spatele unor usi inchise.

O asemenea ”cutie neagra” mai mult genereaza neincredere in rândul votantilor.

Eu merg pe ideea unei coordonari formale dar nu neaparat oficializate.

O coordonare formala cu interfata formala stabilita inca din perioada preelectorala ar putea lua mai multe forme:

  • Un consiliu politic de coordonare format din lideri de partid cu rol de integrare a  deciziilor.
  • O platforma civica independenta care sa fie un fel de mediator intre partide.
  • O interfata specializata mai mult tehnica si orientata spre monitorizarea implementarii unor decizii luate de partide in timpul campaniilor electorale cu rol de avertizare timpurie si corectie a unor pasi.

Solutia optima ar fi sa le avem pe toate trei functionand integrat dar greu de presupus ca se poate ajunge la asta, insa macar unul ar fi un inceput.