Timișoara, Strategia națională de vaccinare COVID-19 și dezastrul marca Iohannis

Am citit că la Timișoara, la spitalul județean, unitatea mobilă ATI adusă de DSU și de doctorul Raed Arafat și-a dat obștescul sfârșit după 48 de ore de funcționare. Dar vestitul TIR medical nu s-a blocat înainte ca proaspătul primar, Dominic Fritz, să facă și el o poză pentru posteritate.

A pozat ca primarul și așa a rămas.

Mă rog, lui Dominic Fritz nu ai ce să îi ceri, acum e în luna de miere, dar ar fi bine să se gândească bine și mai ales să înceapă să gândească administrativ. Nu te pozezi cu unități spitalicești goale ca Iohannis și ar fi bine să fie sceptic cu cei care îl invită să facă poze cu duiumul când știi că majoritatea unităților ATI din țară au mari probleme.

La Timișoara se pare că s-a defectat fabrica de oxigen a spitalului. Poate că nu mulți înțeleg despre ce este vorba. Dr. Calafat a adus un TIR vopsit în roșu care pretinde el că ar fi unitate ATI MOBILĂ, scriu cu majuscule din două motive. Acest TIR de fapt e mobil dar în realitate nu face doi bani dacă nu este dotat corespunzător și, doi, dacă nu este OPERAT/ FOLOSIT corespunzător la fel acest TIR nu face doi bani. Dominic Fritz nu avea de unde să știe, toți ceilalți din jurul lui care l-au dus de mânuță la ATIul mobil știau dar, cum se spune, facem poza cu primarul și plecăm că oricum nu se pricepe.

ATI-ul mobil de la Timișoara a fost legat pentru a asigura oxigenul la fabrica de oxigen a spitalului și aici apare problema de supraîncărcare.

Cei de la DSU-MAI au emis astăzi cea mai mare gafă și pentru asta ar trebui ca toți din conducerea DSU, în frunte cu doctorul Calafat să își dea demisia.

” DSU vine cu primele explicații după ce Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă de  la Timișoara s-a defectat. – Coordonatorul medical care asigură buna funcționare a tuturor unităților ATI mobile a comunicat departamentului tehnic al spitalului, la momentul instalării unității, că fără o ieșire separată, independentă de cea care alimentează spitalul, și care să beneficieze de regulator propriu, o astfel de situație ca cea apărută noaptea trecută nu ar putea fi soluționată.

În urma încercărilor de a remedia situația, departamentul tehnic a luat hotărârea de a racorda unitatea mobilă la o stație secundară de rezervă, independentă de cea a spitalului, dând o presiune mult prea mare de oxigen, de peste 6 bari, fapt pentru care toate ventilatoarele au afișat alarma de presiune crescută și au încetat să mai funcționeze.”

Pe scurt, responsabili din DSU s-au acoperit birocratic și aruncă vina pe cei de la spital, care în viața lor nu folosiseră un asemenea sistem. DSU este direct responsabil de situație pentru că ar fi trebuit sa verifice, să testeze și să avizeze soluția data de departamentul tehnic al spitalului. Evident ar fi trebuit să facă toate astea daca cei de la DSU s-ar fi priceput, daca erau profesioniști dar nu sunt. Am mari îndoieli că se pricep pentru că tot acești responsabili de la DSU ar fi trebuit să dea un semnal de alarmă și pentru spitalul ROL2 de la Lețcani, să îl autorizeze, să îl testeze din punct de vedre tehnic.

Dar nu putem cere doctorului Calafat norme ridicate și standarde militare pentru achizițiile de sisteme și tehnică specială pentru dezastre și situații speciale. Nu se pricepe și nu îl interesează, Așa cum nu îl interesează nici standardele pentru SMURD sau pentru achizițiile de elicoptere. Tot ce cumpără Dr. Calafat este sub standardele minimale.

O unitate ATI mobilă trebuie să se auto susțină, adică să vină cu propria fabrică de oxigen, propriul generator, propria stație de filtrarea și de epurare a apei, propriul sistem de incinerare și eliminare a deșeurilor medicale, propriul depozit de materiale, propriul sistem de decontaminare și tot așa. Credeți că a adus Calafat așa ceva la Timișoara? Nici pomeneală, el a adus un TIR vopsit în roșu pe care la pus în curtea spitalului, a făcut poze Dominic cu el și de restul se descurcă un departament al spitalului care nu a avut de-a face cu așa ceva niciodată.

A doua tema a dezastrului care vine este legată de Strategia națională de vaccinare pentru COVID-19.Impresia mea e că la Cotroceni s-a mutat o clonă a doctorului Calafat. De săptămâni bune sedințele cu experții nu se mai țin la Ministerul Sănătății, a confirmat doctorul Rafila că de la jumătatea lui septembrie aceste ședințe ale vestitului Grup tehnico-științific au fost suspendate. Nu știm dacă suspendarea acestui grup este legală pentru că între timp guvernul Orban a luat o mulțime de decizii cu care grupul tehnico-științifc nu prea mai are legătură.

În schimb au apărut aceste întâlniri absolut ciudate între președintele Iohannis și tot felul de responsabili guvernamentali și experți care sunt invitați dar nu știm pe ce criterii. Că nu știm înțelegem, Iohannis fiind cel mai secretoman președinte ai României post -89 dar periculos este că anunță decizii guvernamentale în premieră dând aparența că au fost luate cu ocazia acestor întâlniri care nu sunt legal reuniuni decizionale, în formate stabilite prin lege ci sunt reuniuni fără un statut clar. Mi se pare un abuz din partea președintelui Iohannis să instituie un asemenea mecanism. Din două motive.

Primul, premierul este responsabil și coordonator prin lege al comitetului național de criză și deci el anunță deciziile și al doilea că nu știm dacă deciziile sunt luate la Cotroceni sau sunt doar dezbătute, analizate de / președinte. Nu în ultimul rând, reuniunile de la Cotroceni cu experți riscă să se politizeze și să ducă la presiuni politice din partea președintelui Iohannis, vector electoral PNL pe față, asupra unor experți independenți care se văd introduși forțat într-un mecanism politic prin care se încearcă introducerea unor decizii politice unde de fapt ar trebui să primeze argumentul științific. Cu alte cuvinte, experții beneficiază de un pumn în gură pentru a nu comenta liber sau să aibă o opinie independentă.

Ultima știre anunțată de președintele Iohannis este că a fost definitivată Strategia națională de vaccinare COVI-19 și a fost numit responsabilul, medic militar, Valeriu Gheorghiţă de la Spitalul Militar Central.

Las deoparte faptul că Strategia a fost anunțată din aer ca fiind gata dar de fapt nu poate fi văzută și nu înțeleg de ce? Probabil un alt secret al secretosului Iohannis. Mare problemă este de fapt alta, Ministerul Sănătății este scos total de schema decizională prin implicarea abuzivă a președintelui peste o atribuție guvernamentală.

Ministerul aprobă, avizează și derulează, tot conform legii, toate strategiile naționale de vaccinare și evident în acest punct ajungem la miezul problemei.

Știm după multe luni de pandemie că același Minister al Sănătății are o capacitate administrativă limitată și evident și de la PSD și de la PNL s-a venit cu ideea că organizarea unui proces de vaccinare nu se poate face decât cu Armata. Cu alte cuvinte, în 10 luni guvernul Orban nu a făcut nimic ca Ministerul Sănătății să poate implementa o strategie de vaccinare. Vorbim de o autoritate națională desemantă să răspundă de sănătatea națională iar guvernul Orban de fapt se bazează pe Armată.

Tot într-o formă abuzivă, președintele Iohannis s-a grăbit să anunțe că responsabilul național va fi un medic militar. Cu această decizie președintele Iohannis intră pe o temă foarte sensibilă.

Numirea unui medic militar indică aproape clar că nu Ministerul Sănătății este responsabil cu această Strategie de vaccinare. Probabil că Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția Medicală va fi structura responsabilă. Evident în acest caz, strategia nu va respecta legea, est eîn afara legii pentru că de vaccinări se ocupă Ministerul Sănătății. Nici măcar în timpul situație de urgență, Armata nu poate desfășura sau conduce activități de natură medicală. Doar în timp de război poate acorda asistență medicală populație civile. În rest Armata sprijină activitatea autorităților civile centrale și locale.  

Logic este că nu poate fi numit un coordonator militar pentru o strategie națională care revine Ministerului Sănătății. Nu este legal.

Numirea unui ofițer de fapt este semnalul că guvernul Orban, PNL și Iohannis încearcă să se pună la adăpost de orice problemă de responsabilitate pentru eșecul strategiei de vaccinare. Dacă merge prost se va da vina pe un coordonator militar, dacă merge bine iși va asuma PNL rezultatul.

Este o responsabilitate politică a guvernului PNL să își asume Strategia națională de vaccinare și să numească pe ministrul sănătății sau un secretar de stat PNL ca responsabil cu această strategie.

Nu este legal și constituțional ca Armata să răspundă de o vaccinare care vizează populația civilă în timp de pace.

Indiferent de încercările lui Iohannis, PNL nu va putea fugi de răspunderea pe care o are în aplicarea acestei Strategii.

Vaccinarea va fi finanțată prin fonduri europene și răspunderea politică este a guvernului Orban.

În concluzie, eforturile lui Iohannis de a gestiona direct criza și în special Strategia națională de vaccinare au atins deja limitele unei proaste guvernări. Odată cu implicarea Armatei, pe fondul eșecului administrativ gestionat de guvernul Orban, riscăm să  generăm efecte negative în societate.

Ideea că Iohannis vaccinează populația cu Armata va fi intens speculată și generăm oportunități pentru o infodemie de mari proporții. Se va deschide larg poarta unei dezinformări cum nu a mai văzut România de la Revoluția din 1989.

Publicat de

Claudiu Degeratu

Sunt sociolog si expert in securitatea nationala, internationala, NATO, UE, aparare si studii strategice. Am lucrat in cadrul MApN in diferite functii timp de 13 ani si continui sa ma implic in acest domeniu ca expert independent. Am aparitii la tv si radio si particip la conferinte de profil. Mai multe detlaii despre mine aveti pe Linkedin.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.